Philips vrea să construiască a doua fabrică de componente electronice.

O delegație formată din Consulul Onorific al Olandei la Cluj, Wouter Reijers, împreună cu Consilierul Economic al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la București, Huub Drabbe, președintele Camerei de Comerț Româno-Olandeze, Robin van Rozen și reprezentanți ai companiei Philips au efectuat vineri o vizită în județul Hunedoara.

Delegația olandeză a fost primită la sediul Consiliului Județean unde a fost organizată o întâlnire la care au participat președintele Adrian David, vicepreședinții Vetuța Stănescu și Dorin Gligor, prefectul județului, Sorin Adrian Vasilescu și primarul municipiului Deva, Petru Mărginean.

În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte legate de investiții și perspectiva unor viitoare cooperări.

„Reprezentanții Ambasadei și ai mediului de afaceri și-au exprimat dorința de a dezvolta afacerile pe care deja le derulează în județ. Sunt interesați să își dezvolte activitatea de la fabrica din Orăștie și să mai construiască o fabrică în județ. Cred că avantajul nostru este forța de muncă disponibilă, dar și faptul că avem universitatea din Petroșani care poate să deruleze programe de învățământ și să creeze specialiști. Noi, încercăm să dezvoltăm programe care să vină în sprijinul antreprenoriatului și al investițiilor străine”, a declarat Adrian David.

„Am venit alături de echipa de la Philips pentru că suntem în căutarea de noi oportunități. Dorim, de asemenea, o colaborare și cu mediul universitar”, a declarat Wouter Reijers.

Delegația olandeză va reveni în județul Hunedoara în luna octombrie când va efectua o vizită pentru a identifica locul potrivit pentru construcția noii fabrici. Tot atunci, olandezii vor vizita și unitățile medicale din județ pentru a identifica oportunități de colaborare în vederea dotării cu aparatură medicală a spitalelor.

În acest moment, în România, își desfășoară activitatea 4.600 de companii olandeze.

2 răspunsuri

  1. Este de apreciat. Succes!

  2. Faceti orice sa-i determinati sa investeasca in judet. Avem mare nevoie de asa ceva.
    Scutitii de impozite pe terenuri, pe cladiri, trageti voi utilitati, hai sa facem treaba ca asa ne va fi la toti bine. Si totul pleaca de la politicieni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus