Oare de ce am dat noi greș după decembrie 1989? Îmi spunea o prietenă că de vină ar fi toți cei care l-au ales în mai 1990 pe Ion Iliescu. Părerile sunt împărțite și nu ne ar ajunge 10 ziare să dezbatem asta.

Totuși, chiar dacă nu îl suport pe Ion Iliescu, nu pot să accept că de vină poate fi un singur om. Da, e adevărat că a cauționat jaful, uitându-se în altă parte atunci când se fura cu simț de răspundere în țara asta. El s-a făcut că plouă, poporul a furat. Tot ce a prins, să recunoaștem, de la electrozi, budigăi și până la fabrici și uzine. Apoi, am început să ne furăm singuri căciula. Orice tâmpit a ajuns într-o funcție, doar pentru că a avut recomandare și carnet de partid. Practic, a fost ca și cum eu, care n-am nici măcar carnet de conducere auto, aș fi luat un avion cu sute de persoane la bord și aș fi încercat să-l pilotez.

Au fost milioane de astfel de nepricepuți cocoțați în tot soiul de funcții. Tinerii au învățat de la cei bătrâni că nu contează câtă școală ai (sigur, vorbesc de cea făcută pe bune!), ci cât tupeu. Cu acesta s-a rezolvat totul și orice nimeni pe lume a devenit specialist, un soi de pilot, adică. Mai mult, acestuia i s-a urcat la cap și s-a considerat omul potrivit la locul potrivit.

Cei mai mulți dintre ei sunt agramați, inculți până în vârful capului, dar ce mai contează?! Ne-au încălecat! De la nivelul funcțiilor dau lecții, desigur pe banii tuturor. Doar nu vă închipuiți că ăștia au fost în stare să își deschidă vreo firmă, să facă afaceri în mod cinstit, să producă ceva?

Nici mediul privat nu se simte mai bine. Orice cârnățar (scuze, pentru cei care chiar se pricep!) care s-a văzut cu 3 lei în buzunar s-a înconjurat de pupincuriști, care i-au spus imediat că e mai frumos decât Alain Delon în tinerețe sau Brad Pitt. A început să creadă și, în consecință, și-a închipuit că e omul providențial.

Între toți aceștia, oamenii onești fie și-au luat lumea în cap, fie au încercat să supraviețuiască într-o Românie în care obrăznicia a devenit întâia calitate a omului potrivit la locul potrivit!

2 răspunsuri

  1. vanator2005@yahoo.com' beregszaszy spune:

    In naivitatea mea chair am crezut ca se for schimba multe in tara noastra…pentru all care I tricolor am luptat impreuna cu sportivii mei si am facut-o cu succes ! Acum, dupa aproape 30 de ani inteleg ca (vorba lui Bobu) dar nu ma pot dumiri dece trebuie sa primim “lectii” de LA NONVALORI SI INCOMPETENTI ?! Mai mult ! Pentru merite in meseria mea, astept de ani buni sa primisc ABSOLUT LEGAL “indemnizatia de merit” dar constant ca pe lista nationala respectiva MAJORITATEA SUNT DE O CULOARE POLITICA !!! Eu, am avut toata vista o singura culoare politica POLITICA SPORTULUI ROMANESC ! Si ca sa ajung si la “alesii nostri” : Doi dintre ei mi-au promis ca se ocupa personal de rezolvarea doleantelor mele…si sa-u ocupat cum o fac pentru toti cei care train in Romania : Deloc… Sunt naiv sau prost deadreptul ?!

  2. angelaevalentino@yahoo.it' Valentin Popa spune:

    E nația, stimată doamnă, rasa noastră de pricepuți la toate, și în realitate la prea puțin. Să-ți dorești decenii întregi căderea regimului (știți generația de ascultători Europa Liberă) ca apoi să distrugi, cu sau fără voie tot, spune multe. Da, am plecat, pe aceleași considerente, am învățat multe, ne-am întoarce dar nu ne dau nicio șansă. Vedem ce va fi, fiecare are câte o idee, dar între timp urmărim cu multă satisfacție declarațiile de avere ale aleșilor noștri. Cum, când, cu ce, de ce???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus