Termenul maxim de organizare a alegerilor anticipate din momentul dizolvării Parlamentului, este de 90 de zile

Premierul Ludovic Orban a anunţat că Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de marţi o ordonanţă de urgenţă pentru a avea „prevederi concrete” în cazul alegerilor anticipate.

„Există un astfel de proiect, împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă a existat această discuţie şi a rezultat necesitatea reglementării situaţiei în care se ajunge la alegerile parlamentare anticipate. La ora actuală, în legislaţia din România nu există o reglementare precisă privitoare la anticipate. Se ştie clar că există prevederi constituţionale care stabilesc termenul maxim de organizare a alegerilor anticipate din momentul dizolvării Parlamentului, este de 90 de zile. Ca atare, este necesară o adaptare a legislaţiei pentru a avea prevederi concrete în cazul alegerilor anticipate”, a declarat Orban, după ce a participat la un eveniment organizat la ASE, întrebat dacă pe lista suplimentară a şedinţei de Guvern se va regăsi şi un proiect de ordonanţă de urgenţă referitoare la chestiuni organizatorice privind alegerile anticipate.

Premierul a explicat că este necesară o adaptare a termenelor datorită termenului limită de 90 de zile care este stipulat în mod expres în prevederile constituţionale.

„Nu cunosc conţinutul final al ordonanţei. Ştiu numai faza intermediară pe care am discutat-o, veţi primi toate informaţiile legate de acest act normativ în momentul în care el va fi aprobat de Guvern”, a precizat Orban.

Întrebat dacă OUG privind anticipatele va fi adoptată în şedinţa de marţi, el a spus: „Paza bună trece primejdia rea”.

„Noi trebuie să fim pregătiţi să reglementăm situaţia care poate apărea în mod evident. Sigur că eu nu mă aştept ca PSD să adune voturile necesare la moţiunea de cenzură, dar v-am zis: paza bună trece primejdia rea şi este bine să fim pregătiţi, pentru că, vă spun limpede, în cazul în care va exista o majoritate pentru moţiunea de cenzură, în ceea ce priveşte PNL, decizia noastră este clară luată, ca să nu mai votăm învestirea niciunuia dintre cele două guverne pentru a declanşa alegeri anticipate. Asta le spun şi parlamentarilor, ca să ştie”, a mai declarat Orban.

4 răspunsuri

  1. Pingback: Orban anunţă o OUG privind anticipatele: E necesară adaptarea legislaţiei | Stiri pe judete

  2. Stalker@Romania.ro' Guvernul Meu este grabit..... spune:

    Ce legislatie ? Pentru asta trebuie timp si parlamentari iar oamenii se grabesc.
    Asa ca vine Vela si da o Ordonanta de Urgenta cu doar cateva ore inaintea votului pentru motiunea de cenzura. Ca nu se stie ce se-ntampla acolo asa ca trebuie musai asigurat “cadrul legal” pentru urmatorii pasi ai Guvernului Meu.
    Pe scurt, iuteala de mana nebagare de seama…..
    Asa fac niste adevarati urmasi ai Bratienilor !

  3. Motiune@Sica.pnl' Romania lucrului prost facut ! spune:

    S-au grabit degeaba ca i-a prins motiunea cu pantalonii-n vine ! Nici OUG-urile facute la plesneala nu le-au iesit destul de bine ca sa ascunda hotiile puse la cale.
    Guvernul Meu este de departe cel mai penibil si mai mai tupeist guvern din istoria postdecembrista a Romaniei, concurandu-i serios pe Emil Bobu si ai lui !
    Acum Sica va putea sa plimbe maimuta prin targuri ca lautari se gasesc mult mai buni decat el ! Cel putin asa ii va face pe oameni sa rada. Cu Raluca si Violeta sperie copii ! Raluca…..

    • Pristanda@PNL.ro' Curat neconstitutional Coane Fanica ! spune:

      Nu-l intrece in penibil decat Guvernul Meu II !
      Care va fi depasit de Guvernul Meu III !
      Dupa care va veni Curtea Constitutionala si va opri circoteca !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus