Consilierii PNL și PDL din legislativul local devean vor încerca luni din nou să-l schimbe din funcție pe viceprimarul PSD, Ovidiu Moș

Potrivit ordinii de zi a ședinței de luni, 29 septembrie, inițiatorii proiectelor de hotărâre sunt consilierii Viorel Anghel, Nelu Ardelean, Mircea Birău, Daniel Crișan, Stan Hanzi, Francisc Kovacs, Marian Muntean, Marius Surgent și Iosif Takacs.

Cei 9 propun abrogarea hotărârii prin care Ovidiu Moș a fost eliberat din funcție, respectiv a hotărârii care l-a desemnat pe Marian Muntean în funcția de viceprimar și aprobarea altor două hotărâri: una de schimbare din funcție a lui Ovidiu Moș și una de alegere a unui nou viceprimar.

Potrivit unor surse, în locul lui Ovidiu Moș va fi ales viceprimar tot Marian Muntean, de această dată din partea PNL.

Instituția Prefectului a atacat cele două hotărâri prin care, în această vară, Ovidiu Moș a fost schimbat din funcția de viceprimar și înlocuit cu Marian Muntean. Din acest motiv, Moș a revenit pe post până la finalizarea acțiunii în instanță.

Un răspuns

  1. Aici e mana lui Mircea Molot,care dirijeaza totul,dupa bunul lui plac,in acest judet!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus