Ovidiu Vlad candidează pentru postul de primar al orașului Geoagiu

Ovidiu Vlad candidează pentru postul de primar al orașului Geoagiu din partea Partidului Național Liberal. 

Unul dintre proiectele mele de bază este înființarea unui centru medical local.

Este inadmisibil ca în anul 2020 să nu avem un ambulatoriu în care să se acorde bolnavilor asistență medicală fără internare, unde să poată fi tratate afecțiuni urgente, deși suntem un oraș cu aproximativ 6000 de locuitori.

Pentru dezvoltarea acestui domeniu este nevoie de investiții pentru realizarea unui centru medical local care să aibă în componență cabinete medicale, unde să își desfășoare activitatea medicii de familie, inclusiv medic un generalist și un cabinet stomatologic.

Acest centru medical trebuie să funcționeze non-stop. Sursa de finanțare identificată pentru realizarea acestui obiectiv este Guvernul României, prin Compania Națională de Investiții, asemenea proiecte standard fiind realizate și în alte localități din România, astfel de proiecte standard fiind finanțate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin CNI de ani buni. 

Clădirea cu o suprafață de aproximativ 250 de mp poate găzdui două săli de așteptare, un cabinet de consultații și o sală de tratamente precum și un cabinet stomatologic și un punct farmaceutic.

Prin contractul implementat de CNI, pot fi furnizate și dotările necesare bunei funcționări precum paturi pentru consultații, echipamente pentru sterilizare (autoclav, pupinel, baie cu ultrasunete), dotări specifice pentru cabinetul stomatologic (scaun, turbina, detrartror, lampa fotopolimerizare), dulapuri pentru vestiare, birouri și calculatoare.

Avem nevoie urgentă de o astfel de investiție, sănătatea este cel mai de preț lucru pentru noi toți!

SE POATE si la Geoagiu!

Ovidiu Vlad – candidat pentru postul de primar al orașului Geoagiu din partea PNL

Comandat de Partidul Naţional Liberal – Filiala Hunedoara CUI 21200012

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus