Luni, deputaţii vor dezbate solicitarea procurorilor DNA de ridicare a imunităţii parlamentare de care beneficiază preşedinta PMP.

Cererea DNA de arestare a Elenei Udrea în dosarul Gala Bute va fi discutată luni la ora 18:00 în plenul Camerei Deputaţilor. Comisia Juridică urmează să dea duminică un aviz în acest caz, aviz care este consultativ.

Potrivit DNA, faptele de care este acuzată Elena Udrea în dosarul Gala Bute au legătură cu atribuirea şi folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 – 2012. DNA anunţă că extins cercetările în cazul Elenei Udrea, pentru luare de mită.

Potrivit referatului DNA, procurorii o acuză pe Udrea de luare de mită pentru că această ar fi condiţionat plata unor lucrări publice către o companie privată (Termogaz Company S.A.) de sponsorizarea de 3 milioane de lei acordată de acea companie firmei lui Rudel Obreja, organizatorul Galei Bute. Procurorii susţin că “Udrea Elena avea un interes direct în organizarea galei Bute, urmărind obţinerea unor beneficii electorale prin asocierea imaginii cu cea a sportivului”. (Hotnews.ro)

Cum vor vota parlamentarii hunedoreni

Deputatul PNL, Bogdan Ţîmpău a declarat pentru Hunedoara Liberă.ro că parlamentarii liberali vor vota pentru ridicarea imunităţii tuturor parlamentarilor urmăriţi penal.

“PNL a votat şi va vota mereu pentru ridicarea imunităţii aleşilor cu probleme în justiţie. Nu vorbim despre o persoană anume”, a declarat parlamentarul devean.

La rândul lor, social-democraţii au primit indicaţii clare din partea conducerii PSD care a salutat cererea DNA de arestare a Elenei Udrea. Surse din interiorul PSD au confirmat faptul că deputaţii social-democraţi nu se vor abate de la indicaţiile primite de la liderul Victor Ponta.

foto: rtv.net

2 răspunsuri

  1. Din pacate pentru noi cei amarati care am mers sa-l votam pe Iohannis ca sa scapam de circ, asistam de cateva zile la o situatie care ne da fiori, in care institutiile statului, fostul presedinte, premierul inca in functie, ziaristi (unii care au militat puternic pentru Iohannis), sunt facuti praf de aceasta cucoana, culeasa de nu stim cine si de pe unde, care incearca sa demonstreze ca toti astia nu reprezentau nimic in comparatie cu ea, iar dl Presedinte Iohannis merge linistit la meci insotit de dl Tiriac fara sa-i pese.
    Vai de capul nostru!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus