Pregătirile pentru cea de-a patra ediție a Festivalului Opera Nights au intrat în linie dreaptă. Organizatorii pun la punct în aceste zile ultimele detalii pentru ca cele 6 zile de spectacole să se ridice cel puțin la înălțimea edițiilor precedente ale Festivalului. Spectacolele vor fi susținute de artiști de talie mondială.

Deschiderea Festivalului OPERA NIGHTS va avea loc marți, 15 iulie, la Palatul Magna Curia din Deva. Aici, Esplanada Lapidarium va fi gazda primului spectacol al festivalului, opera „Carmen” (Georges Bizet), care va începe la ora 21.00.

1043899_545766535461046_478905346_n

Miercuri, 16 iulie, în curtea interioară a Castelului Corvinilor se vor putea auzi acordurile operei în trei acte „Tosca” (Giacomo Puccini) începând cu ora 21.00.

Joi, 17 iulie, este rândul Devei să găzduiască un nou spectacol. De această dată, publicul este invitat să urmărească un spectacol de balet – „Don Quijote” (Ludwig Minkus) – tot pe scena amenajată pe Esplanada Lapidarium a Palatului Magna Curia, începând cu ora 21.00.

Vineri, 18 iulie, Sala Dietei a Castelului Corvinilor din Hunedoara va fi însuflețită de Balul Operei.

Sâmbătă, 19 iulie, de la ora 21.00, tot la Hunedoara, în curtea interioară a Castelului, va fi pusă în scenă opera în trei acte „Turandot” (Giacomo Puccini).

1004011_546914935346206_1521677110_n

Duminică, 20 iulie, de la ora 11.00, Sala Șemineului din Palatul Magna Curia va fi gazda unui Concert Extraordinar susținut de masteranzii cursurilor de măiestrie susținute de soprana Leontina Văduva.

Seara de duminică va încheia cea de-a patra ediție a Festivalului. De la ora 21.00, publicul va avea ocazia s-o reîntâlnească pe soprana Daniela Vlădescu. Cunoscuta artistă va interpreta rolul Hannei Glavari din opera „Văduva Veselă” (Franz Lehár).

998714_547270698643963_757157869_n

Alături de Daniela Vlădescu, pe cele două scene ale Festivalului vor mai evolua, Leontina Văduva Ciobanu, Hermine May (Germania), Răzvan Săraru, Bogdan Zaharia, Dragana Radakovics (Serbia), Ștefan Ignat, Akiko Hayakawa (Japonia), Constantin Axinte și mulți alții. Ca și în anii precedenți, calitatea spectacolelor va fi asigurată și de Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța.

Festivalul OPERA NIGHTS este organizat de Asociația Culturală DevArt în colaborare cu Consiliul Județean Hunedoara, Primăria Municipiului Deva și Primăria Municipiului Hunedoara.

Biletele se pot procura de la Casieria Teatrului de Artă din Deva și de la Galeriile de Artă din Hunedoara.

Prețul unui bilet este de 40 lei/spectacol sau 160 de lei pentru un abonament la toate spectacolele. Copiii cu vârste sub 10 ani beneficiază de reduceri de 50%.

sursa foto: www.operanights.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus