În curtea cărei companii au descins mascații.

Un număr de 15 percheziţii sunt efectuate miercuri de poliţişti din Alba la domiciliile unor şoferi de la Cupru Min Abrud, bănuiţi că ar fi sustras motorină din rezervoarele camioanelor şi utilajelor pe care lucrau, cauzând astfel societăţii un prejudiciu total de 200.000 de lei.

“În această dimineaţă, poliţiştii din Alba efectuează 15 percheziţii la persoane bănuite de furt de combustibil, în dauna unei societăţi comerciale din Abrud, fapte prin care ar fi creat un prejudiciu de peste 200.000 de lei. Vor fi puse în executare 14 mandate de aducere”, se menţionează într-un comunicat transmis AGERPRES de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Potrivit unor surse judiciare, societatea în cauză este Cupru Min Abrud, companie care deţine 60% din rezervele de cupru ale României.

Percheziţiile sunt desfăşurate în Abrud, Bistra, Bucium şi Lupşa de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Activităţile se desfăşoară la locuinţele a 14 persoane bănuite de furt de combustibil, precum şi la societatea comercială păgubită.

“Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2017 – 2018, cei 14 bănuiţi de furt, toţi angajaţi ai societăţii comerciale, în calitate de şoferi, ar fi sustras motorină din rezervoarele camioanelor şi utilajelor pe care lucrau. Aceştia ar fi depozitat motorina sustrasă la propriile domicilii, iar ulterior ar fi folosit-o, în scop personal, sau ar fi vândut-o către alte persoane. Prejudiciul total cauzat societăţii comerciale a fost estimat la 200.000 de lei”, arată comunicatul IPJ Alba.

Poliţiştii vor pune în executare 14 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul IPJ Alba pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

La acţiune, poliţiştii de investigaţii criminale sunt sprijiniţi de poliţişti din cadrul serviciilor Ordine Publică, Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, Investigare a Criminalităţii Economice, Acţiuni Speciale precum şi de lucrători de la poliţiile orăşeneşti Abrud, Cîmpeni şi Baia de Arieş. AGERPRES

Foto: Radu Ciobotea/Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus