Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor aduce la cunoştinţa crescătorilor de porci şi consumatorilor recomandări pentru evitarea unor situaţii ce pot pune în pericol sănătatea consumatorilor şi sănătatea animalelor.

Statisticile arată că, cele mai multe cazuri de trichineloză la om apar în perioada sărbătorilor de iarnă, când, în mod tradiţional, se taie un număr mare de porci crescuţi în sistem gospodăresc, iar o parte dintre consumatori achiziţionează şi consumă carne de porc comercializată clandestin, fără să testeze carnea prin examen trichineloscopic punând în pericol sănătatea şi viaţa tuturor celor care consumă carne neverificată.

Examinarea în vederea depistării trichinelozei, a cărnii provenite de la porcii sacrificaţi, este obligatorie. Neîndeplinirea acestei obligaţii de către proprietarii de animale va fi sancţionată, de către inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor, cu amenzi de până la 2.000 lei. 

În perioada imediat următoare, medicii veterinari care vor efectua examenul trichineloscopic vor fi instruiţi, programul acestora fiind şi el unul aparte, special conceput pentru ca toţi cetăţenii să poată avea acces la testul trichineloscopic. Acest program de lucru va fi extins înaintea Crăciunului, urmând ca pentru efectuarea examenului trichineloscopic cetăţenii să aibă posibilitatea să se adreseze chiar şi în week-end cabinetelor unde se efectuează analiza.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă consumatorilor:

– Nu cumpăraţi carne de porc, produse sau preparate obţinute din aceasta, de la persoane  neautorizate pentru această activitate, precum şi din locuri sau spaţii neautorizate şi nesupravegheate sanitar veterinar;
– Nu cumpăraţi carne proaspătă decât din unităţi autorizate, care, prin programul de control implementat de către inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, garantează că aceasta provine din abatoare aprobate, unde este asigurată asistenţa sanitară veterinară permanentă.

Ţăranii români cresc porci în propriile gospodării, în principal pentru a-şi asigura consumul în familie dar şi pentru copiii sau rudele de la oraş.
În condiţiile unei cereri crescute, specifice perioadei premergătoare Crăciunului, unii români continuă să cumpere carne proaspătă sau produse şi preparate din carne de porc sau chiar porci vii, crescuţi în gospodărie, pentru sacrificare.
S-au întâlnit situaţii în care, unii dintre crescătorii de porci în sistem gospodăresc aleg să vândă sau să sacrifice animalele, evitând controlul sănătăţii acestora de către medicii veterinari.

Sacrificarea porcului şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave.

Dacă porcul este bolnav de trichineloză, cei care au consumat carnea infestată se vor îmbolnăvi şi vor fi supuşi unui tratament pentru o perioadă relativ lungă, existând posibilitatea apariţiei unor complicaţii şi reacţii adverse.

Curierulnational.ro

FOTO: VIVAFM.RO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus