25.189 de români au votat prin corespondență

În premieră, anul acesta, românii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru a alege preşedintele României la urne, în 835 de secţii de votare. Vineri s-a putut vota între ora locală 12,00 şi ora locală 21,00, iar sâmbătă şi duminică între ora locală 7,00 şi ora locală 21,00. Alegătorii care la ora 21,00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot până la ora locală 23,59.

25.189 de români au votat prin corespondență.

Dreptul de vot poate fi exercitat la oricare din secţiile organizate în afara ţării, pe baza unui document de identitate valabil în ziua votării: cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic/paşaportul de serviciu/paşaportul de serviciu electronic/paşaportul simplu/paşaportul simplu electronic/paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.

Adresele secţiilor de votare şi alte informaţii despre procesul electoral sunt publicate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe în secţiunea specială dedicată scrutinului prezidenţial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus