În luna martie anul trecut, bărbatul și-a violat şi mai apoi și-a ucis concubina, abandonându-i trupul într-o peşteră.

Poliţiştii şi procurorii hunedoreni au reuşit să probeze vinovăţia unui bărbat de 60 de ani din Petrila, care, în martie anul trecut, și-a violat şi mai apoi ucis concubina şi i-a abandonat trupul într-o peşteră din Munţii Şureanu.

”Cauza a fost una complexă, probaţiunea de asemenea a fost complexă, de aceea a necesitat un timp mai îndelungat. Procurorul coroborând toate probele, a fost identificat autorul căruia i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea. A fost reţinut şi astăzi (miercuri-n.r.) urmează să fie prezentat Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare”, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, Ionela Draia, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că bărbatul, Costin Munteanu, a fost mereu principalul suspect în această cauză, însă pentru că acesta a negat mereu că ar fi avut vreo implicare, punerea lui sub acuzare s-a făcut doar la peste un an de la momentul comiterii crimei.

Sursa: MEDIAFAX

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus