Cetăţenii Văii Jiului cu spirit umanitar sunt aşteptaţi să aprindă lumina speranţei, mâine, în centrul civic din Petroşani. Flăcările compasiunii vor străluci concomitent în 19 localităţi din ţară.

A devenit deja tradiţional că în fiecare an organizaţia Caritas Alba Iulia să deruleze cel mai amplu gest de solidaritate: „Un milion de stele” pentru nevoiași. Acţiunea “Un milion de stele” a fost programată iniţial pentru data de 17 octombrie, dar din cauza vremii nefavorabile aceasta va avea loc joi, 24 octombrie.

Evenimentul se va desfăşura între orele 18.00 şi 20.00. În judeţul Hunedoara „Un milion de stele” va fi organizată în municipiul Petroşani, în centrul localităţii.

Fiecare persoană va primi, în schimbul unei sume modice de bani, câte o lumânare, pe care o va aşeza în forma creată de voluntari pentru a simboliza emblema Caritas.

 „Veniți, aprindeți o lumânare și printr-o donație la fața locului împreună putem ajuta vârstnicii și familiile aflate în nevoie. Anul trecut Caritas Alba Iulia a colectat suma de 42.367 lei, din care am ajutat familii și vârstnici nevoiașe cu pachete de alimente în ajunul Crăciunul”, spun organizatorii acţiunii. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus