O femeie din Petroşani a fost victima cumnatului său, acesta încercând să o violeze pe malul Jiului.

Totul s-a petrecut în data de 16 decembrie 2014, în jurul orei 23.00, sora victimei, respectiv soţia agresorului fiind cea care a anuntat Poliţia, a doua zi.

“În data de 17.12.2014, în jurul orei 23:57, Poliţia Municipiului Petroșani a fost sesizată de o femeie, din municipiul Petroşani, despre faptul că soțul ei, în vârstă de 28 de ani, a agresat-o fizic pe sora acesteia, în vârstă de 30 de ani, după care a încercat să o violeze. În urma verificărilor, s-a stabilit că în seara zilei de 16.12.2014, în jurul orei 23:15, femeia a fost acostată de soţul reclamantei, care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a lovit-o cu pumnii și apoi a tras-o de păr până într-o grădină de pe marginea râului Jiul de Est, unde a încercat să întrețină raporturi sexuale fără consimțământul acesteia”, se arată în comunicatul IPJ Hunedoara.

În urma loviturilor primite, femeia a fost transportată cu ambulanța la Spitalul de Urgență Petroșani, unde a rămas sub supraveghere medicală. În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tentativă de viol.

“În  data  de  30.12.2014,  Judecătoria  Petroşani  a  emis  pe  numele suspectului un mandat de arestare preventivă pe o durată de 30 zile. Întrucât bărbatul s-a sustras urmăririi penale, acesta a fost dat în urmărire naţională, iar în data de 05.04.2014 a fost depistat de poliţişti într-un imobil situat pe raza oraşului Petrila.Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Deva, poliţiştii urmând a continua cercetările cu suspectul în stare de arest preventiv”, se mai arată în comunicat.

CITEȘTE ȘI: Petroşani. Arestat după ce a dat ATACUL la trei autoturisme

Un răspuns

  1. Pingback: Deva. Prinşi cu zeci de mii de ţigări de contrabandă - Hunedoara Libera

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus