Astăzi politicienii care trec de la un partid la altul sunt numiți traseiști. De aceeași meteahnă a suferit și întâiul hunedorean care a ocupat fotoliul de premier al României de patru ori – Petru Groza.

Cariera politică a singurului hunedorean ce a fost prim-ministru a început înainte de 1918. Întâi a intrat în Partidul Național Român. El a și fost  primul orator la Marea Adunare Națională de la 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia. Apoi, în 1920 a aderat la Partidul Poporului, o formațiune politică înființată imediat după Unire de mareșalul Alexandru Averescu. În martie 1920, partidul mareșalului ajunge la putere, iar Petru Groza devine ministrul Naționalităților Conlocuitoare și totodată cel mai tânăr membru al cabinetului, funcție pe care și-o păstrează până la sfârșitul anului 1921. Din 1922 și până în 1926, Groza este deputat, pentru ca la jumătatea deceniului al treilea Averescu să îl numească, din nou, ministru, dar de această dată al Lucrărilor Publice. Renunță o perioadă la funcții și se întoarce la Deva. Aici cumpără moșii, acțiuni, fabrici, bănci, hoteluri, cinematografe, izvoare de ape minerale, magazine etc. Va fi poreclit „Prințul Devei”. De altfel, la un moment dat, Petru Groza făcea parte din 45 de consilii de administrație. Din anul 1931 începe să aibă o orientare de stânga, iar doi ani mai târziu înființează „Frontul Plugarilor”. În anul 1944 revine în București, iar în 4 noiembrie este numit vicepreședintele (vicepremier) Consiliului de Miniștri în cabinetul condus de generalul Constantin Sănătescu, guvern care cade după doar o lună. Timp de trei luni este, din nou, vicepremier în Guvernul generalului Nicolae Rădescu.

De 4 ori premier

În data de 6 martie 1945, Petru Groza ajunge președintele Consiliului de Miniștri, funcție pe care o va deține până în data de 30 noiembrie 1946. După alegeri, Groza formează iar cabinetul și ajunge premier până în 29 decembrie 1947. A doua zi, regele Mihai este obligat sa abdice, iar Groza participă la detronarea suveranului, în 30 decembrie, zi în care el formează un nou cabinet, care va rezista până în 14 aprilie 1948. Ultimul cabinet pe care l-a condus a rezistat până în 2 iunie 1952. De atunci si pana in data de 7 ianuarie 1958, când a încetat din viață, a fost președintele Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române.

Amintiri despre Prințul Devei

În cartea „Corneliu Coposu – Dialoguri cu Vartan Arachelian”, liderul țărănist a povestit mai multe întâmplări despre Petru Groza. Coposu spunea că Groza „era un om simpatic, aproape neserios în toate manifestările lui. (…) în conversațiile lui și în viață era un șarmant, dar nu avea linie de conduită, era capabil de orice fel de compromis și marșa pe abilitatea lui de a face manevre, de a împăca lucrurile. (…) Groza deținea o bancă populară în Deva, care avea drept preocupare asistența financiară dată populației, cu împrumuturi și credite mici, limitate, garantate pe proprietăți, pe polițe. După perioada de penurie și criză internațională care au afectat și România, a făcut convocarea tuturor debitorilor și, de o manieră spectaculară, a luat toate polițele țărănești și le-a dat foc. Așa a fondat faimosul Front al plugarilor”.

Groza și Stalin

Tot Corneliu Coposu a rememorat vizita pe care Petru Groza a făcut-o în Uniunea Sovietică, unde s-a întâlnit cu Stalin. Petru Groza a intrat la Stalin. „M-am apropiat de el. Acesta stătea pe un soi de cotineață, ceva mai înaltă decât podeaua. M-am aruncat în genunchi, i-am sărutat picioarele și i-am spus: În sfârșit, mi-am atins idealul meu de mic copil. Ziua asta va fi cea mai frumoasă din viața mea. Stalin, vădit impresionat, m-a luat de braț, m-a ridicat, m-a îmbrățișat. Îi făcuse o impresie deosebită circul meu și pe urmă l-am câștigat. Ți-am spus eu ca era un teatralist fără pereche!”. Coposu credea că tocmai acea întâmplare l-a făcut pe Stalin să insiste ca Petru Groza să devina premier și să rămână, în acei ani tulburi, o perioadă atât de lungă în fruntea guvernului.

2 răspunsuri

  1. accredit_ro@yahoo.com' Honni soit qui mal y pense ! spune:

    Buna seara Monalise,
    Poate ca asa-i “Presa libera” de la noi dar am niste nedumeriri…
    Gandindu-ne la ce a facut, o fi de bine ca ” Dr Petru Groza a fost primul hunedorean Prim Ministru al Romaniei” ? O fi asta un titlu de mandrie ? N-ar fi fost mai bine sa nu fie ? Intreb si eu sa nu mor prost….
    Cum ziceai ca-i zice ziarului vostru ? Hunedoara Libera ? Cu un frontispiciu pe care scrie: ” Veti cunoaste Adevarul si Adevarul va va face Liberi ” ? Si cu efigia lui Avram Iancu, erou al luptei pentru demnitatea si Libertatea romanilor ?
    Petru Groza, Libertatea, Adevarul, Avram Iancu….
    Nu vi se pare (totusi !…) ca ceva nu se potriveste ?

  2. accredit_ro@yahoo.com' Lovit de patina ta spune:

    M-ai lovit iarasi Monalise…. Vrei sa ma omori ?

Lasă un răspuns către Honni soit qui mal y pense ! Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus