BCR Pensii va plafona comisionul din contribuțiile brute la Fondul de Pensii Facultative BCR.

Valoarea la care va fi plafonat comisionul este de maximum 2 lei, începând cu 1 iunie 2018, în scopul creşterii atractivităţii Pilonului III, al pensiilor facultative, potrivit unui comunicat al companiei.

Modificarea se referă la primul comision, cel din contribuţia brută, care se calculează, în prezent, prin aplicarea unui procent de 3%. În aceste condiţii, pe măsură ce contribuţia este mai mare, şi valoarea nominală a comisionului creşte la rândul ei proporţional.

”Am hotărât să spargem gheața”

În scopul creşterii atractivităţii Pilonului III, al pensiilor facultative, BCR Pensii a luat hotărârea de a plafona valoarea comisionului din contribuţiile brute la maximum 2 lei, începând cu 1 iunie 2018. Cu alte cuvinte, comisionul aplicabil va rămâne la 3%, dar nu va depăşi 2 lei, indiferent cât de mare este contribuţia brută a participanţilor.

“Am hotărât să spargem gheaţa în sectorul pensiilor private şi să facem aceste modificări inovatoare deoarece am considerat că este în interesul participanţilor noştri să venim cu o soluţie care să încurajeze economisirea şi să le faciliteze creşterea contribuţiilor la Pilonul III. Schema propusă asigură că o creştere a contribuţiilor va fi însoţită de o creştere a valorii comisionului doar până la un punct, după care se va opri.

În plus, ni se pare o soluţie adaptata nevoilor actuale ale participanţilor, prin faptul că asigura un plafon clar pentru toată lumea în ceea ce priveşte valoarea maxima a comisionului. Credem că noua schemă de comisionare, alături de performanţa investiţională foarte bună, va contribui la creşterea atractivităţii Fondului de Pensii Facultative BCR Plus în rândul participanţilor existenţi şi potenţiali”, a declarat Radu Crăciun, director general şi preşedinte Directorat al BCR Pensii.

sursa: dcnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus