Miercuri, la Deva, au avut loc primele consultări publice în cadrul proiectului de elaborare a „Planului de dezvoltare regională a județului Hunedoara pentru perioada 2014-2020”.

Camera de Comerț și Industrie a județului Hunedoara a găzduit trei dezbateri care au vizat dezvoltarea socială, economică și starea mediului și dezvoltarea infrastructurii.

Reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara spun că Planul de dezvoltare regională a județului Hunedoara pentru perioada 2014-2020 este un document necesar atât din punctul de vedere al obligațiilor asumate de România prin aderarea la Uniunea Europeană, cât și pentru județ ca și comunitate.

„Prin acest document ne asumăm să dezvoltăm județul Hunedoara pe anumite axe și priorități care nu mai pot fi schimbate indiferent de dorințele politice ale vremurilor noi, având în vedere că ne apropiem de un nou ciclu electoral. Facem o analiză diagnostică a strategiei de dezvoltare pentru perioada 2007-2013, o analiză SWAT (puncte forte/puncte slabe) a județului Hunedoara și, din cele două, vor rezulta principalele posibilități de dezvoltare a județului nostru”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Adrian David, care a mai adăugat că, un rol important în dezvoltarea viitoare a județului îl va avea Universitatea din Petroșani care va trebui să-și armonizeze programele de studii cu realitatea economică.

CITEȘTE ȘI: Primarii și parlamentarii, neinteresați de viitorul județului

La rândul său, prefectul județului Hunedoara, Sorin Adrian Vasilescu, a vorbit despre necesitatea calificării forței de muncă în raport cu posibilitățile de dezvoltare.

„Avem o problemă cu forța de muncă pentru că nu este calificată în domenii care, din punct de vedere economic, ar putea avea valoare adăugată mare. Instituțiile de învățământ trebuie să poată previziona necesarul de forță de muncă”, a declarat prefectul Sorin Vasilescu.

CITEȘTE ȘI: Radiografia care arată ADEVĂRUL despre județul Hunedoara

Planul de dezvoltare regională a județului Hunedoara pentru perioada 2014-2020 este realizat de firmele S.C. GEA Strategy&Consulting S.A. București și S.C. A.B.A. Management S.R.L. Timișoara.

„Documentul este în curs de elaborare. Am vrea ca dezvoltarea județului să pornească de la patrimoniu și identitate, să valorificăm moștenirea culturală, apoi este vizată restructurarea economică sustenabilă, dezvoltarea capitalului uman, specializarea forței de muncă, valorificarea resurselor de mediu și mobilitatea”, a declarat Ioana Ivanov, consultant în cadrul proiectului. 

Consultările publice vor continua joi, în Valea Jiului. 

Un răspuns

  1. apap@yahoo.ro' Agricultura versa industrie spune:

    Am putea sa ne bucuram de o canalizare spre agricultura, pomicultura, zootehnie, cresterea animalelor si pasarilor in general, lucrarea terenurilor in general ???

    Un judet pastoral, o viziune taraneasca, sanatoasa, hunedoreana, fara limita de vârsta si specializari.
    Se constata cu tristete ca industrializarea judetului si activitatile conexe diminueaza, este momentul intoarcerii spre vatra, spre bucuriile pamântului… sa nu disperam !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus