Miercuri a avut loc ședința Adunării Generale a Acționarilor de la Parcul Industrial Călan, unde a fost analizată situația în care se află acesta în prezent.

Miercuri a avut loc ședința Adunării Generale a Acționarilor de la Parcul Industrial Călan, unde a fost analizată situația în care se află acesta în prezent.

„Personal, cred că funcționarea la parametri corespunzători a acestui parc industrial este vitală nu doar pentru orașul Călan, ci pentru dezvoltarea economică și socială a întregului județ. Am stabilit, împreună cu echipa de aici și un set de măsuri prin care vrem să sporim activitatea Parcului Industrial Călan, să atragem investitori, să creăm locuri de muncă pentru hunedoreni”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului.  

În acest sens vor fi înaintate propuneri Consiliului Județean cât și Consiliului Local Călan, ca acest Program de Măsuri privind eficientizarea activității Parcului Industrial Călan să fie aprobat în cadrul unei ședințe comune a Consiliului județean Hunedoara și Consiliului local Călan, care urmează să aibă loc la sediul Parcului Industrial din Călan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus