Mai mult timp petrecut acasă, în județ, și mai multă atenție la promovarea propriei imagini.

Proaspăt aleasă senator al județului Hunedoara, după ce a adunat la procentele obținute resturi din alte județe, Carmen Hărău surprinde din nou cu o declarație care ridică multe semne de întrebare despre felul în care înțelege natura funcției pentru care a cerut votul hunedorenilor.

Într-un interviu acordat imediat după alegeri publicației Ziarul Hunedoreanului, Eleonora Carmen Hărău se plânge că hunedorenii nu i-au apreciat suficient activitatea de parlamentar. Mai mult, Hărău susține că va propune modificarea programului de lucru al Parlamentului pentru a putea petrece mai mult timp acasă, în județ.

„Și, deși am muncit pe rupte, și am câteva realizări notabile, nu am reușit să rezolv toate problemele pe care hunedorenii s-ar fi așteptat să le rezolv, dată fiind reputația mea de om foarte eficient în zona economică din mediul privat. Nu-i niciun fel de problemă, voi ajunge din nou în Parlament și voi milita pentru a modifica programul parlamentarilor, astfel încât perioada de contact cu cetățenii să fie mai mare”, spune Carmen Hărău, citată de publicația sus-menționată.

Declarația este cu atât mai surprinzătoare cu cât, se cunoaște, parlamentarii își desfășoară activitatea în primul rând la București – acolo unde este sediul Parlamentului  – la comisiile din care fac parte și în ședințele de plen. Fișa postului unui parlamentar, principalul motiv pentru care îi alegem și îi plătim, este să elaboreze și să voteze legi (drepte și bune!). Or, procesul legislativ se desfășoară la București, nu în județul Hunedoara.

Așa cum recunoaște, pe Carmen Hărău o interesează propria-i imagine:

„În plus față de asta, voi fi mai atentă la promovarea propriei imagini, lucru pe care până acum nu l-am făcut, în patru ani de zile m-am concentrat pe obiectivele pe care le aveam ca și politician, dar voi modifica, în următoarea perioadă, comportamentul vizavi de această problemă”, spune Carmen Hărău.

Tradus, asta înseamnă că liberala vrea mai puțin timp petrecut la București și mai mult acasă, în Hunedoara. De asemenea, Hărău pune rezultatul foarte slab pe care l-a scos în alegeri pe seama faptului că nu și-ar fi promovat destul propria-i imagine.

La fel s-a întâmplat și după eșecul din Hunedoara la alegerile locale, când Viorel Arion a pierdut funcția de primar al municipiului. Când o parte a echipei PNL de campanie a arătat, timid, cu degetul spre Carmen Hărău, aceasta a reacționat spunând că alegerile s-au pierdut nu din cauza imaginii ei negative, ci, dimpotrivă, pentru că nu a fost ea cap de afiș în campanie.

Așadar, Carmen Hărău le răspunde celor care cred că din cauza ei s-au pierdut alegerile parlamentare. Planul de viitor al PNL este: mai multă Carmen Hărău la televizor și prin ziare, mai des Carmen Hărău în județ, mai intens promovată imaginea lui Carmen Hărău în fiecare cătun hunedorean!

Potrivit Legii privind Statutul deputaților și senatorilor, îndatoririle fundamentale şi obligaţiile principale ale deputaţilor şi senatorilor sunt cele care decurg din Constituţie, lege, din statut şi din Regulamentul Senatului. Nicăieri în legile pe care le-am consultat nu sunt reglementate îndatoriri privind promovarea propriei imagini!

Un răspuns

  1. dexterhomeboy@yahoo.com' CetateanCinstit spune:

    Asa, sa te doara-n p**** de cei care te-au votat, la fel ca acum 4 ani. Acum investesti in imagine, pana acum timp de 4 ani ai investit in hoteluri case si restaurante, ai mai obtinut 4 ani de imunitate, e timpul sa lucrezi la imagine nu? Cine stie, la cat de dobitoci sunt alegatorii tai poate s-or inmulti si ei peste vreo 4 ani, ca lumea-i obisnuita sa uite repede necazurile si nedreptatile.

Lasă un răspuns către CetateanCinstit Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus