Publicat deja în Monitorul Oficial, Ordinul Ministerului Justiției nr. 482/C/2020 vine să extindă lista bugetarilor care beneficiază deja de ajutor financiar de la stat pentru plata integrală sau parțială a ratelor la creditele contractate pentru achiziționarea unei locuințe.

 Până acum, acest ajutor a fost destinat polițiștilor și militarilor – soldați ori gradați profesioniști. Noul act normativ intrat miercuri în vigoare îi include pe această listă și pe polițiștii din penitenciare.

Ca atare, ei vor putea beneficia de o susținere financiară lunară pentru acoperirea cheltuielilor de restituire a creditelor angajate în vederea cumpărării unei locuinței sau a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei case.

Dar, pentru a obține acest ajutor, trebuie îndeplinite anumite condiții. Printre altle, persoanele în cauză trebuie să dețină un contract ipotecar sau imobiliar, ori unul de vânzare-cumpărare. În același timp, nu trebuie să fie proprietari ai unei locuințe în localitatea în care activează.

 

Acest sprijin financiar se solitică prin completarea unei cereri adresate conducătorului unității în care lucrează, la care se atașează o declarație pe propria răspundere privind respectarea condițiilor, un angajament privind comunicarea, în termen a cinci zile, a oricărei schimbări apărute ce ar putea anula dreptul la acest ajutor, o copie a actului de identitate, o copie a contractului de credit sau vânzare-cumpărare a locuinței și un extras de carte funciară, scrie Avocatnet.

sursa: dcbusiness

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus