PNL susține că „și-a făcut datoria față de acest județ” în privința Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor și critică modul în care actuala conducere a CJ gestionează criza deșeurilor.

După ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a dispus anularea rezultatului procedurii prin care Supercom SA a fost desemnată de către CJ Hunedoara, pentru o perioadă determinată, ca titular al contractului de „Servicii de operare și administrare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Bârcea Mare, județul Hunedoara”, liberalii din județ cer demisia președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora.

„Partidul Național Liberal și-a făcut datoria față de acest județ. Prin proiect, am atras circa 56 de milioane de euro pentru construcția deponeului și pentru închiderea a nouă gropi neconforme cu normele Uniunii Europene, vechile gropi de la marginea orașelor. Ne-am asumat colectarea selectivă și umplerea gropii în 8 ani de la recepția lucrărilor. Din redevența adunată (operatorul plătește 53 lei/tonă către CJ Hunedoara) trebuie să construim celula 2 a deponeului (de trei ori mai mare ca prima, care a costat aproximativ 21 de milioane de euro), pe care să o umplem în 20 de ani. Pentru că actuala conducere a județului este incapabilă să gestioneze situația, instituții naționale și europene care monitorizează derularea proiectului pot și vor aplica importante sancțiuni!”, spune președintele PNL Hunedoara, Lucian Heiuș, prin intermediul unui comunicat de presă.

Liberalii susțin că județul Hunedoara riscă importante corecții financiare din partea Uniunii Europene pentru nerespectarea graficului de derulare a proiectului. „Pe lângă un județ inundat de gunoaie, dacă procedura de desemnare a Supercom SA este ilegală, este foarte posibil ca toate actele și operațiunile subsecvente procedurii anulate de către CNSC să fie la fel de ilegale”, se mai arată în comunicat.

În final, ldierul PNL cere demisia președintelui CJ Hunedoara: „Solicităm președintelui CJ Hunedoara, Mircea – Flaviu Bobora, să demisioneze înainte ca nefastele consecințe ale incapacității sale să afecteze și mai grav populația județului Hunedoara!”

5 răspunsuri

  1. Bobora este “de decor” Presedinte al CJ HD, sforile le trag Nistor, Andronache, Vasilescu, Stefoni &comp.
    La capacitatile intelectuale si profesionale ale lui Nistor, nu are cum sa functioneze sistemul administrativ in judet. Interesele de partid si castigurile din afaceri nelegale prin numirea la conducerea institutiilor a unor persoane obediente si corupte, lipsite de profesionalism dar loiale liderului de partid, fac din administartia judetului un sistem imposibil de a functiona.

  2. membru.simplu@Yahoo.com' Un simplu cetatean spune:

    Va scriu in urma discuțiilor avute cu dl. presedinte Bobora in urma cu cateva minute la consiliul judetean. Mi-a spus ca va demisiona imediat ce la Deva vom avea alegeri si va iesi primar Mos Ovidiu.

  3. Dar ce legatura are demisia cu alegerea betivanului de Mos?!!!
    Si daca pierde Mos, nu-si mai da demisia?

  4. Asta nu mai pleaca din CJ decat cu dricul.Un batran expirat dresat de Nistor pe vremea cand pastorea comuna Soimus.Acest tip este macinat de orgolii,frustat de faptul ca Nistor la condus tot timpul,pus pe razbunare, si apasat de incapacitatea de a conduce judetul.Un nimic care nu v-a lasa nimic in urma sa

  5. Bobora a fost si la Chiscadaga un director de rahat! Cum a plecat si a venit altul cum se vad modernizari la fabrica! Daca judetul a ajuns pe mainile lui o sa ne fie dor de Molot! Ceea ce nu credeam ca voi spune vreodata!

Lasă un răspuns către Un simplu cetatean Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus