Abia la o lună după ce au pierdut la scor alegerile parlamentare, liberalii s-au reunit și au început să analizeze rezultatele dezastruoase din 11 decembrie.

 

Abia la o lună după ce au pierdut la scor alegerile parlamentare, liberalii s-au reunit și au început să analizeze rezultatele dezastruoase din 11 decembrie. Primele victime – cei din Biroul Politic Local din municipiul Hunedoara, în frunte cu fostul primar Viorel Arion, dar și consilierul județean Valeriu Bejinariu, căruia i s-a retras sprijinul politic, pe motiv că nu s-a implicat în campania electorală.

Nimeni n-a rostit numele senatorului Eleonora Carmen Hărău, care a fost candidatul de pe locul I de la Senat și care a reușit „performanța” să strângă 3.853 de voturi în municipiul Hunedoara. Aceasta nu se consideră vinovată de scorul slab obținut. Și ea a făcut parte din BPL al PNL Hunedoara, dar pierderea funcției de la nivel local nu o afectează deloc – este președinte al Organizației Județene a Femeilor Liberale, membru de drept în Biroul Politic Județean, dar și în cel național, pentru că este senator. Totuși, un semnal de alarmă din partea colegilor a venit în momentul în care nu i s-a propus să preia organizația de la Hunedoara, unde a fost numit ca interimar Vasilică Potecă, secretarul general al PNL Hunedoara. În mod curios, nici Hărău, nici Arion nu au participat la ședința Biroului Politic Județean.

Dizolvarea BPL al PNL Hunedoara a fost justificată prin faptul că în această localitate diferența privind votul politic de la locale la parlamentare a fost uriașă. În iunie, listele PNL pentru Consiliul Județean și cel local au primit peste 8.000 de voturi fiecare, în timp ce la parlamentare, atât la Senat, cât și la Camera Deputaților, listele au primit girul a mai puțin de 4.000 de votanți fiecare.

Acum, rămâne de văzut dacă Viorel Arion Arion va mai rămâne în PNL sau va pleca, așa cum spun unele surse, la PMP.

La Deva, rămâne la fel

În schimb, la PNL Deva nu s-au făcut niciun fel de schimbări. Liberalii au considerat că la Deva dezastrul de la parlamentare nu a fost atât de mare ca la Hunedoara. Ei consideră că față de locale, au pierdut doar în jur de 1.500 de alegători, pe vot politic. În vară, listele pentru CJ Hunedoara și CL Deva au fost votate de aproximativ 6.000 de persoane, în timp ce la Senat și Cameră de aproximativ 4.600 de oameni. Un adevăr pe jumătate spus, mai ales că între locale și parlamentare, liberalii deveni și-au „înnodat cozile” cu Mircia Muntean și PSRo, tocmai în speranța că primarul Devei le va aduce voturi în plus. Dacă facem un simplu calcul, vedem că alăturarea cu Muntean și PSRo nu le-a adus nimic liberalilor din Deva. În iunie, Muntean a fost votat de 9.027 de persoane, iar PSRo de aproximativ 6.000. Unde sunt acele voturi? Dacă adunăm doar votul politic pentru PNL și PSRo din iunie, rezultă 12.000 de voturi, iar listele liberalilor de la parlamentare au luat în jur de 4.600 de voturi fiecare.

Mai mult, liberalii deveni nici măcar nu încearcă să se dezică de Mircia Muntean și nici de Răzvan Mareș, președintele PSRo și viceprimar al Devei. Surse neoficiale declară că liberalii așteaptă să vadă ce se va întâmpla cu procesul lui Mircia Muntean (condamnat pe fond la 6 ani de închisoare cu executare) și că ar fi negociat deja ca Răzvan Mareș să fie candidatul lor la alegerile pentru Primăria municipiului Deva, în cazul în care Muntean ar merge la închisoare, iar Irinel Faur să devină viceprimar. Îi încurcă un pic în acest demers Statutul aleșilor locali, pentru că Mareș ar trebui să plece din Primărie, în cazul în care ar candida de la alt partid, dar la bulibășeala din PNL nu mai miră pe nimeni niciun calcul greșit. Până una, alta, PNL rămâne în opoziție în Deva, pentru că aliatul Mircia Muntean și PSRo sunt în alianță cu PSD în Consiliul Local și nimeni nu dă vreun semn că ar dori să schimbe situația și pe Ovidiu Moș (PSD) din postul de viceprimar.

3 răspunsuri

  1. Adevaratii Liberali calauziti de valorile liberale ,(pd=pdl=pnl=..praf exact ca pntcd-ul).se agata acum de tot ce mai pluteste =barca condusa de odiosul marinar).Unde au fost “hunedorenii mei”? carora le oferea cate o pomana de 8 Martie,SfantaMarie, Revelion sau excursie (toate “sponsorizate” cersindu-le prin aceasta votul.
    Dar cum schimbarea a inceput de fapt cu cei care numara voturile(acolo sus, la judet sau prin sertare…),rezultatul s-a vazut .D-na senator pnl(cu activitate adanca in psd acum vreo 10 ani) care a intrat in silentio stampa de aproape 2 luni face acum noi strategii(de acoperire a urmelor) avand in vedere ca a ramas cam singurica acolo in fata iar noii veniti au coltii foarte ascutiti …

  2. Ce partid este PeNaL, din Municipiul Hunedoara si cel de la nivel judetean, cand sunt conduse de doi “straini”, Vasilica Poteca, ne-hunedorean, si Florica Roman, tot ne-hunedorean, zis Florica-Sinecura? Ce nu mai sunt si alti liberali de-ai locului? A conduce cu straini este ca si cum te-ai duce la nunta ta imbacat cu costumul primit de la vecinul de palier! Zic primit, nu inchiriat! Nu-i nimic, dati-i inainte cu Harau, PeNaL, viitor PNTCD !

  3. flaviuscoci@yahoo.com' Simerianul fara partid spune:

    PNL-ul are sanse sa se vindece daca vine CIOLOS.
    Dar PSD-ul va ramane mereu acel partid de penali, acea adunatura de persoane care n-au realizat nimic in viata lor si politica este singura lor arma de a supravietui.
    Deocamdata PNL-ul are primari in toate orasele dezvoltate din tara asta: Oradea,Arad,Timisoara,Cluj,Brasov,Alba cred ca si Iasi. Restul? Se zbat in saracie cu PSD-ul, ca si Craiova, Hunedoara, Targu Jiu…
    Degeaba dati in PNL ca sa ascundeti coruptia si ineficienta PSD-ului.
    Partidul care a distrus tara asta este PSD-ul, tot timpul s-au luptat sa tina tara in subdezvoltare, sa isi bage oamenii de 2 bani in functiile cheie, si pe Ciolos au incercat cu orice pret sa il submineze si sa ii murdareasca imaginea, ca doar atat pot.
    Tineti minte, intr-un an de zile PSD-ul, va distruge tara asta. Ciolos a fost cel mai bun prim-ministru dar doar elita a vazut chestia asta, celilalti s-au multumit cu promisiuni si pomeni venite de la Dragnea, un baron local care a distru un judet intreg, TELEORMAN.
    Ati preferat sa alegeti un oltean in loc de un ardelen de-al nostru, tradatorilor!Meritati sa mergeti in Moldova si Oltenia, de unde ati venit, majoritatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus