Astăzi, PNL Hunedoara este condus de vinituri.

Biroul Politic Național al PNL a decis să trimită la Hunedoara un președinte din județul vecin, Alba. E drept, acesta, Florin Roman, provine din fostul PNL.

Ca secretar general a fost desemnat Vasilică Potecă, ce și-a început activitatea politică în PSDR și urmându-l pe Dumitru Ifrim pe vremuri în „aventura politică”. Potecă îl înlocuiește pe Liviu Antal, care a ajuns la PNL de la PNȚ – CD.

Ca purtător de cuvânt a fost numită Oana Frânc, consilier județean, ce a trecut de la PSD la PNL în septembrie 2014. Ea a fost președinte TSD Deva și vicepreședinte TSD Hunedoara și s-a făcut cunoscută atunci când i-a luat apărarea lui Victor Ponta, într-o scrisoare deschisă ca răspuns la o intervenție a unei tinere împotriva șefului Guvernului de la acea dată.

„Dragă Mihaela,

Este dreptul tău să fii revoltată, dar asigură-te întotdeauna înainte că ai toate informaţiile, iar motivele pentru care eşti supărată sunt cele corecte. Apreciez faptul că deşi ai preluat temele de atac ale unor politicieni, întâmplător adversari ai actualului Guvern, nu ai preluat şi limbajul lor şi nu ai făcut pe nimeni „curvă”, aşa cum a făcut Vasile Blaga, sau nu ai proferat injurii, aşa cum obişnuieşte să o facă Traian Băsescu”, așa își începea Oana Frânc scrisoarea de apărare a fostului premier.

La Deva, a devenit președinte interimar primarul comunei Șoimuș, Mihai Irimie, fost membru al PDL și președinte al Organizației Județene a PRM Hunedoara.

La Hunedoara, jocurile sunt făcute de către Viorel Arion, președinte de organizație. Acesta a intrat în politică în PNL, dar a plecat la PLD, a ajuns în curtea PDL și s-a reîntors, prin fuziunea, la PNL. Arion face tandem cu deputatul Carmen Hărău. Aceasta declară public că e în politică de doar 4 ani, deși a fost 12 ani membră PSD și a candidat pe lista acestei formațiuni politice în anul 2000, tot pentru Camera Deputaților.

CITEȘTE ȘI:

PNL Hunedoara, actor colectiv într-o piesă de Caragiale

La Petroșani, în fruntea PNL a fost așezat Tiberiu Iacob Ridzi, fost șef al PDL Hunedoara. Ridzi a făcut o „haltă” și la UNPR.

După cum a declarat noul președinte interimar al PNL, și Lucian Heiuș va juca un rol important în viața organizației județene. Heiuș și-a început cariera politică în PNL, dar, din cauza unor neînțelegeri cu unii membri de partid, a plecat la PDL, iar apoi s-a reîntors în PNL.

Lider al grupului de consilieri județeni ai PNL a fost ales Adrian David, fost președinte al CJ Hunedoara, provenit și el de la UNPR. El a trecut la PNL în septembrie 2014, profitând de ordonanța „traseiștilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus