Inspectorii vor controla de la ferme, crescătorii, abatoare, grădini zoologice sau circuri, la laboratoare unde se fac experimente pe animale, pentru a verifica dacă sunt respectate condiţiile privind bunăstarea animalelor.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) are o nouă structură – Poliţia animalelor – în cadrul căreia lucrează opt inspectori în Capitală şi câte unul în fiecare judeţ, care vor face controale privind bunăstarea animalelor, de la ferme, la laboratoare, scrie Mediafax.

Poliţia sanitar-veterinară a animalelor funcţionează ca serviciu, în cadrul Direcţiei generale control oficial din ANSVSA, după ce Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi o hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea ANSVSA.

Directorul Direcţiei generale control oficial din ANSVSA, Maximilian Drăgan, a declarat că noua structură va fi condusă de un şef serviciu ce urmează să fie desemnat prin concurs şi are prevăzute minim opt posturi de inspectori în cadrul structurii centrale a ANSVSA şi cel puţin câte unul la fiecare direcţie sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor (DSVSA) judeţeană.

Numărul total de posturi în cadrul ANSVSA este de 5.419, potrivit HG adoptate marţi. 

În această perioadă se va pune un accent deosebit pe adăposturile pentru câini fără stăpân, a mai spus Drăgan.

Cele mai grave încălcări ale legislaţiei privind protecţia animalelor (Legea 205/2004), adică uciderea şi schingiuirea animalelor sau folosirea lor la lupte, pot fi pedepsite cu închisoare de la trei luni la un an, în aceste cazuri inspectorii urmând să sesizeze organele de urmărire penală. Pentru nerespectarea condiţiilor de creştere, adăpostire, hrănire sau asistenţă medicală a animalelor prevăzute de aceeaşi lege, inspectorii vor aplica amenzi de la 1.000 la 5.000 de lei, a mai spus Drăgan.

La începutul acestei luni, un îngrijitor dintr-un adăpost de câini fără stăpân din Dej, judeţul Cluj, care maltrata animalele, a fost amendat de inspectorii ANSVSA cu 3.000 de lei, fiind sesizate în acelaşi timp instituţiile abilitate de cercetare penală.

Sursa: Mediafax

6 răspunsuri

  1. Tomesculiliana63@yahoo.com' Tomescu liliana spune:

    Am avut un catel pe care l am iubit ca pe un copil .a trebuit sa plec la munca Si l am last acasa in grija uni vecine. ….proprietarul casei a patrons in casa Si nu stiu ce I a facut .ca vecina nu l a mai gasit. ..il cautam in speranta ca l vom gasi via. .nu vrea sa spuna ce I a facut. ….va implor spuneti mi ce pot sa fac. ..erea sufletul familiei mele …va multumesc

  2. Ar fi bine daca sar proceda ca in strainatate politia animalelor …pentru ca pe zi ce trece animalele sunt maltratate de catre stapani sau de catre oamenii de pe starda .. Am vazut caz real cum un stapan a doi cainii ia pus sa atace pe alt caine de langa un bloc .. Trebuie luate masuri !!

  3. nataliamercas@yahoo.com' Mercas Natalia spune:

    Pentru ce mai adoptam ciini daca la Petroșani primăria nu da voie să ieși cu animăluțul pe domeniul public. Dacă e animal de companie normal că mă insoteste. Tragic. Dau amenzi celor cu animale de statura mica, bătrânilor care ies la plimbare, persoanelor cu handicap care depind de animalul lor și aduna murdăria după animăluțele lor. Nu știu unde să apelez in acest sens. Actele de vandalism, consumul de droguri etc, care se desfășoară în fața unui organ autorizat și el privește desfășurarea evenimentului mă lasă mut. Persoane in special cu animale de talie mare nu aduna după animalul lor mizeria și fantastic cum organele în drept stau la povesti cu acești stapini de animale in acele momente și nu atrag macar atenția… Exact așa mi sa întâmplat mie . Cu o mina in gips și am adunat după cățelul meu cu cealaltă mînă iar Domnul și doamna de la poliția locală mi-am au dat avertisment că nu am voie cu cățelul pe domeniul public. Noi tocmai mergeam la veterinar ptr vaccinul anual. Va rog din suflet recomandati-mi unde as putea spune aceasta poveste. Poate un ziarist? Menționez că animăluțul meu este mai mult transportat în brațe că are probleme cu piciorușele din spate. Multumesc

  4. Iahimelisav@yahoo.com' Laura vasile spune:

    Va rog frumos safaceti mai multi controale la SC Peth Shop pe str.Avram Iancu linga Terence de sport ,tin hamsteri ,porcusori ,digit ,pisica ,pesti ,arici in conditi greu de suportat .mulumesc anticipat . Laura ,

  5. Gradul de civilizație al unui popor se vede după felul în care își tratează animalele și femeile. (vă las pe voi să descoperiți cine a spus asta) .

    Ce s-a ales de urmașii dacilor ? Unde a ajuns gradul lor de civilizație ?
    Țara asta a devenit o țară de troglodiți care i-ar scârbi și pe neandertalieni.
    Și să nu uitați niciodată : cine maltratează un animal, nu are nici un fel de reținere în a maltrata un om. Acela nu e un om, ci o bestie care nu are ce să caute liber printre oameni.
    DIXI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus