Aproximativ 76.000 de persoane au intrat în România în ultimele 24 de ore, peste 9.000 fiind cetăţeni ucraineni, în creştere cu 8,5% faţă de ziua precedentă, a informat, joi, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Potrivit unui comunicat al IGPF transmis AGERPRES, miercuri, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 75.907 de persoane, dintre care 9.049 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 8,5% faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.343 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 5,9%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.104 cetăţeni ucraineni (creştere cu 12,9%), menţionează sursa citată.

“De la declanşarea acestei crize (24 februarie), până la data de 25 mai, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.028.341 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţară noastră 1.062.870 ucraineni”, se precizează în comunicat.

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus