Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat, marţi, că a fost pus în dezbatere publică un proiect de lege privind statutul personalului de specialitate judiciară şi al altor categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.

“Ministerul Justiţiei pune astăzi (marţi – n.r.) în dezbatere publică un nou proiect de lege important pentru sistemul judiciar şi pentru cetăţenii care beneficiază de justiţie ca serviciu public. Este vorba despre o lege care reglementează, în principal, activitatea grefierilor, dar e o lege care cuprinde şi alte categorii de personal. (…) În principiu, aduce o serie de inovaţii în activitatea din instanţe în ceea ce priveşte această categorie de personal. Este o lege care completează proiectele de modificare a legilor Justiţiei. (…) În esenţă, proiectul de lege reglementează statutul personalului de specialitate juridică”, a declarat Cătălin Predoiu, la sediul Ministerului Justiţiei.

Potrivit acestuia, există şi o noutate în ceea ce priveşte denumirea acestui personal – nu mai este intitulat auxiliar, ci este numit ”de specialitate juridică”, pentru că el comportă o anumit specializate, iar rolul şi funcţiunea acestui personal au crescut treptat şi au ajuns de o esenţială importanţă pentru activitatea instanţelor şi parchetelor.

“Proiectul propune o nouă clasificare a funcţiilor care compun personalul de specialitate juridică, respectiv personal de specialitate judiciară – grefier judiciar, grefier documentarist, grefier arhivar, grefier de şedinţă şi grefier principal. Apoi personal de asistenţă – grefier şi agenţi procedurali. Personal tehnic – specialişti IT, specialişti criminalişti şi tehnicieni criminalişti”, a arătat Predoiu.

Ministrul Justiţiei a adăugat că proiectul aduce şi alte noutăţi, şi anume grefierii judiciari sunt recrutaţi numai prin concurs, iar personalul de specialitate juridică are în integralitatea sa studii superioare juridice.

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus