Cristina Ioana Socolan, sau Celia, așa cum o cunoaște o țară întreagă și nu numai este protagonista celei de-a 42-a ediții a campaniei „Premianții fără premii”.

Cristina Ioana Socolan născută în 14 octombrie 1984 în Deva este una dintre cele mai de succes cântărețe din România. Ea și-a început cariera artistică în anul 2005, când s-a alăturat grupului muzical Elegance. Alături de colaboratoarea sa Isabela „Issa” Casian, interpreta a lansat și primul material discografic de studio din cariera sa, Cine te iubește, un disc de muzică dance ce a fost lansat în același an. Materialul a reprezentat singura apariție a Celiei în discografia formației, ea părăsind Elegance în vara anului 2005.

Ulterior, ea a pus bazele proiectului Celia, acesta fiind și pseudonimul adoptat de artistă în următoarea etapă a carierei sale. În noiembrie 2007 ea a lansat sub egida casei de discuri Cat Music/Media Service albumul de debut, Celia, un disc ce îmbină stilul dance cu muzica house, melodiile albumului fiind compuse de către Costi Ioniță.

În vara anului 2009 a început promovarea unui nou extras pe single, „Povestea mea”, el beneficiind de un videoclip filmat în Bulgaria și de o versiune în limba engleză, numită „My Story”. Varianta în limba engleză a singlelului, “My Story”, s-a situat pe locul 73 in Top 89 Hit Selection în anul 2011, fiind una dintre cele mai difuzate piese din Statele Unite ale Americii.

În 2011 a avut parte de o revenire spectaculoasă , lansând o serie de noi piese, toate compuse de producătorul său, Costi Ioniță: D-D-Down, Ladida Celia feat Chris Trace, cu Shaggy piesa Dame, și cu Kaye Styles piesa It is love.

Videoclipul piesei “Is it love” este considerat unul dintre cele mai scumpe videoclipuri realizate în Sud-Estul Europei. Acesta a fost filmat în Ucraina, timp de două zile, de o echipă de profesioniști și producători de filme internaționale. La un moment dat, pentru o anumită scenă, Celia a fost acoperită de 50 de kilograme de miere. Atât piesa cât și videoclipul au făcut furori atât pe piața muzicală din România, cât și pe cea internațională.

“Is it love” se bucura de 3 variante: varianta originală, Slow Sweet Version și Sahara Remix.
Odată cu lansarea acestui single, Celia a început să susțină mai multe concerte în străinătate, bucurându-se de un succes fulminant: Marea Britanie, Milano, Santa Cruz de Tenerife și Las Palmas deGrand Canaria, Roma și Spania.

Toți cei care doresc să o întâlnească pe Celia sunt așteptați sâmbătă, 20 septembrie, în fața statuii lui Decebal din centrul Devei.

Comunicat Premianții fără premii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus