"Despre Dumitru Gălățan se poate spune că e momârlan de profesie, însă omul acesta e mai mult decât atât, pentru că nu face decât să trăiască așa cum a făcut-o dintotdeauna, profund legat de lumea satului al cărui nume l-a adoptat ca pe un titlu nobiliar."

“Casa din Jieț a medicului stomatolog Dumitru Gălățan este un adevărat muzeu al felului de a fi pe care momârlanii îl perpetuează de când se știu. Pentru că nu vrea ca momârlanii și lumea lor să se piardă – ori să ajungă, în cel mai bun caz, exponate de muzeu – Dumitru Gălățan – Jieț a început să scrie despre consătenii  săi, și după prima carte au maiurmat încă 17 volume, iar amintirile evocate în primul volum au dat naștere unui amplu studiu etnografic, realizat după toate regulile academice. Cărțile sale au nu doar meritul de a fi  profund autentice, pentru că momârlanii între care a trăit o viață întreagă i se destăinuie altfel decât unui cercetător venit în vizită – ci și calitatea de a face lumină în chestiuni puțin studiate, cum ar fi originea cuvântului ”momârlan” și legătura băștinașilor din Valea Jiului cu italienii, sau obiceiurile păstorilor din munți, care, în lipsa unui biserici, își făceau propriul altar cioplind o cruce pe trunchiul unui brad. E o plăcere să-l asculți pe Dumitru Gălățan – Jieț povestind despre satul în care a trăit o viață întreagă. Cu același farmec pe care îl regăsim în paginile cărților sale, vorbește despre prima lui zi de școală și detăblița pe care scria lecții ce nu puteau fi arătate cu mândrie părinților, pentru că se ștergeau până acasă, și mai are și acum banca din lemn pe care își scria temele, la lumina lămpii cu petrol. A scris sistematic despre satul momârlănesc și a încheiat un ciclu care aduce în fața cititorilor obiceiurile nașterii, ale nunții și ale înmormântării, iar cărțile sale au ajuns să fie citate de către specialiștii reputați în domeniu, pentru că o asemnenea cercetare sistematică nu s-a mai făcut de foarte multă vreme. Cu toate acestea, Dumitru Gălățan – Jieț recunoaște cu modestie că nici el nu le știe pe toate când vinevorba de momârlani și chiar a avut parte de surprize în timpul documentării, descoperind lucruri pe care, chiar fiind unul de-al lor, nu le știa”

Sâmbătă, Dumitru Gălățan-Jieț, va veni în mijlocul devenilor. Începând cu ora 11.00, acesta va fi prezent în faţa statuii lui Decebal din Deva.

Premianţii fără premii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus