Noul program va permite familiilor cu venituri mici să-și cumpere un cămin. CONDIȚII

Programul „Prima casă” va fi transformat într-un program social, denumit „O familie, o casă”, a anunțat joi Ministerul Finanțelor Publice. În cadru noului program vor mai putea accesa credite doar persoanele cu venituri sub un anumit prag. Potrivit actului normativ publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreună cu soțul sau soția, după caz, nu pot depăși valoarea de 4.500 lei, însă pragul urcă la 7.000 de lei dacă familia are unul sau mai mulți copii. Dobânda va fi subvenționată, cu 0,5 puncte procentuale în cazul familiilor cu un singur copil și cu 1 punct procentual în cazul celor cu doi sau mai mulți copii.

Ministerul Finanțelor Publice propune printr-un proiect de act normativ modificarea Programului „Prima casă” și redenumirea acestuia în Programul „O familie, o casă” astfel încât acest program guvernamental să fie mai bine orientat spre caracterul social.

Astfel, se vor revizui condițiile de accesare prin introducerea unui prag de venit pentru beneficiari și a prețului maxim de achiziție al locuinței care poate fi achiziționată în cadrul Programului. În același timp, se propune acordarea de subvenții de dobândă constând în reducerea ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului pentru familiile cu un singur copil cât și pentru familiile cu doi sau mai mulți copii.

„Am finalizat Programul O familie, o casă, în urma consultărilor intense și constructive cu reprezentanții Băncii Naționale a României. Inițiativa guvernului are în primul rând un caracter social, deoarece ne dorim să venim în sprijinul persoanelor cu venituri reduse. Totodată, ne-am gândit să ajutăm familiile tinere să își cumpere o locuință decentă. În egală măsură, susținem sectorul construcțiilor şi nu numai în condițiile în care programul va avea efecte benefice în toată economia, va asigura menținerea sau înființarea de noi locuri de muncă și va ajuta la dezvoltarea afacerilor”, a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

sursa: alba24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus