După tonul grav al declarațiilor se pare că nu mai este nicio posibilitate de reconciliere între combatanți.

După episodul de miercuri din Consiliul Local, când Florin Oancea a forțat înlocuirea celor doi viceprimari (Răzvan Mareș și Ovidiu Moș), primarul liberal al Devei a postat pe Facebook un mesaj care aduce a „declarație de război”.

Florin Oancea, primar (PNL):

„Vreau să vă spun, foarte pe scurt, o concluzie a zilei de astăzi (miercuri, 17 ianuarie, n.red.). După cum știți, am inițiat două proiecte de hotărâri, prin care solicitam votul consilierilor locali pentru schimbarea celor doi viceprimari.

În disprețul devenilor care i-au trimis în Consiliul Local ca să le reprezinte interesele, consilierii PSD nu au venit la ședință. Le-a interzis șeful de partid, Nistor, să participe.

O aritmetică simplă a votului îmi arăta că proiectele mele nu aveau cum să treacă de votul celor prezenți, fiind necesare două treimi din voturile consilierilor, adică 14 din 21. De ce nu le-am retras, știind că nu am sorți de izbândă?

De ce nu am acceptat nicio combinație politică, nicio negociere la bucată cu oameni al căror trecut îi arată dispuși să facă astfel de negocieri? Pentru a da un semnal foarte clar tuturor devenilor, consilierilor locali, politicienilor care se cred la butoane și încrengăturilor de interese nelegitime că eu nu am de gând să fac nicio înțelegere cu caracatița care a paralizat Primăria Deva. Nicio secundă! Și mă voi bate cu această caracatiță, indiferent câte lupte voi duce, câte victorii sau înfrângeri voi avea, până când devenii vor ști că nimeni nu-și mai bate joc de banii și de munca lor. E singura cale pe care voi merge.

Mi-ar fi fost simplu, după ce am traversat deșertul atâtor ani, să-mi pun eșarfa tricoloră pe piept și să citesc discursuri omagiale, în timp ce în jurul meu se fură, cu nerușinare, din banii devenilor. Să închid ochii și să fiu un primar de operetă? Să mă fac că nu văd și să fiu complice la fărădelegi? Asta nu o voi face niciodată, să vă intre bine în cap, tuturor combinatorilor politici și prăduitorilor care încă roiți în jurul Primăriei.

Am o familie, am doi copii pe care vreau să-i cresc în acest oraș și care să nu plece privirea în pământ niciodată când se vorbește despre tatăl lor. Niciodată!”

Zilele trecute, viceprimarul Răzvan Mareș (PSRo) posta următorul mesaj:

„Asist de câteva zile, ca spectator cu invitatie 🙂, ( este drept fără să vreau), la o piesă de teatru ieftină, cu regizori, scenariști și actori, care au vechi state în arta teatrală. Nu-mi vine să cred cât de idioți îi cred pe spectatori!

Am stat și am privit din sală, pentru a desluși subiectul, precum și cât de inventiv este scenaristul piesei : ” Marea Cacealma”. În mare parte m-am dumirit și vă voi povesti și dumneavoastră piesa și distribuția, intr-o conferință de presă, săptămâna viitoare!”

Ovidiu Moș (PSD), cel de-al doilea viceprimar aflat pe lista neagră a lui Florin Oancea, s-a abținut de la comentarii în ultimele zile.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus