Dan Bobouțanu: „Este altceva când te prezinţi în faţa unui tânăr medic şi-i spui că, pe lângă un spital bine pus la punct, îi oferi şi o locuinţă”

Primăria municipiului Hunedoara a început demersurile legale pentru construirea unui bloc destinat specialiştilor din sănătate (medici, asistenţi medicali etc…).

Construcția urmează să fie amplasată în imediata apropiere a Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” (aproape de giratoriul de la intersecţia străzilor Victoriei şi Pictor Ştefan Luchian).

Conform studiului de fezabilitate, imobilul va avea parter, 3 etaje şi mansardă, urmând să cuprindă 20 de apartamente cu două camere (locuinţe cu suprafeţe cuprinse între 72 şi 85 mp).

Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 7,5 milioane de lei. În această perioadă se parcurg paşii legali pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal referitor la acest proiect.

După completarea întregii documentaţii necesare, Primăria Hunedoara va solicita finanţarea proiectului prin intermediul programului „Construcţii locuinţe pentru tineri – destinaţie specialişti din sănătate” derulat de Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Dorim să atragem cât mai mulţi specialişti în sănătate la Hunedoara. La ora actuală, spitalul municipal le oferă medicilor condiţii de lucru la standarde foarte bune, apropiate de cele ale unor clinici universitare, cred eu. Dacă am putea să le oferim tinerilor medici şi locuinţe la standarde actuale, suntem convinşi că o astfel de facilitate ar conta mult în alegerea făcută de aceştia. Este altceva când te prezinţi în faţa unui tânăr medic şi-i spui că, pe lângă un spital bine pus la punct, îi oferi şi o locuinţă, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

6 răspunsuri

  1. Foarte frumos,deosebit,IATA un primar care este implicat,face totul pentru locuitorii hunedoarei!Respect d-le primar,felicitari echipei primariei!

  2. Dar piața care e cam mizerabila,când se modernizează?
    Sau nu trebuie?

  3. Și cu șpaga la dom doctor când se termina?
    Sau asta nu e treaba primarului?

  4. Hai sa ne lăudăm!

  5. Domnul-e Primar !!cåt concurrenta de afarå nu scandé,nu cred cå o sa fie concurenti pt pretu ce oferiti ,cei buni or sa plece,eu sunt pentru ça noiii absolventi sa rāmînå si sa tina cont de juramintu lui Hippocrate 👍👍

  6. Modernizarea podurilor la intrarea in Mun. Hd .peste linia CFR le aveti in vedere in aceasta legislatura?

Lasă un răspuns către Morgan Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus