Temperaturile caniculare de astăzi fac primele victime la Timişoara. Trei oameni au leşinat deja pe stradă din cauza arşiţei şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Este vorba despre un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, o femeie care a mers la biserică şi o altă persoană căreia i s-a făcut rău pe stradă.

„Niciuna din cele trei persoane cărora li s-a făcut rău pe stradă din cauza caniculei nu a venit la spital, medicii le-au acordat îngrijiri medicale la faţa locului”, ne-au declarat reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Timiş.

Meteorologii au emis, în această dimineaţă, un cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic pentru judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin, Bihor, Mehedinţi, Dolj. În aceste judeţe, temperaturile vor fi de 38-39 de grade duminică şi luni. Astăzi, la Timişoara se vor înregistra 36 de grade Celsius.

Medicii recomandă ca în perioadele cu temperaturile caniculare să evitaţi expunerea la soare în intervalul orar 11.00 – 18.00, să purtaţi îmbrăcăminte lejeră, de culori deschise, ochelari de soare şi pălării, să beţi zilnic cel puţin doi litri de apă şi să consumaţi cât mai multe fructe şi legume.

pressalert.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus