Am făcut interviul în data de 4 noiembrie 2009, la câteva zile după ce fusese ales ca episcop al nou-înființatei Episcopii a Devei și Hunedoarei

Am realizat primul interviu cu Preasfințitul Părinte Episcop Gurie în presa hunedoreană, în noiembrie 2009, la câteva zile după ce fusese ales episcop al Devei și Hunedoarei.

Sunt 12 ani de la acel interviu. Astăzi PS Gurie a încetat din viață.

 

  1. Aţi studiat în Italia şi aveţi publicate lucrări legate de catolicism. Sunteţi un adept al ecumenismului?

Depinde foarte mult ce înţelegem prin „ecumenism”. Mântuitorul Hristos s-a rugat înainte de moarte ca „toţi să fie una”. Deci dorinţa de unificare a tuturor creştinilor într-o singură confesiune este un lucru pozitiv, un lucru sfânt şi nobil. Sunt pentru aceasta, ca toţi creştinii să se regăsească într-o singură credinţă. Noi ortodocşii avem convingerea că aceasta este ortodoxia cea sfântă, Biserică a Duhului Sfânt, în care poţi avea experienţe uluitoare de întâlnire cu Dumnezeu; în această Biserică poţi să-ţi schimbi viaţa în bine, poţi să lepezi păcatul, poţi să ajungi la sfinţirea întregii tale existenţe. Există şi un sens compromis, greşit al noţiunii de „ecumenism”: pentru unii, aceasta ar fi o mişcare de diluare a identităţii lor confesionale, de amalgamare a credinţelor, de „corcire” a identităţii lor creştine. Sunt împotriva unor astfel de tendinţe stranii şi iniţiative neinteligente.

Este adevărat, mulţi creştini ortodocşi înţeleg limitat sau chiar greşit unirea Bisericilor, obiectivul declarat al ecumenismului. Ei cred că Bisericile „se vor topi” unele în altele, sau una mai mare o va înghiţi pe o alta mai firavă. Or, nu va fi aşa. Va fi o reconciliere la nivel dogmatic a două sau mai multe confesiuni, care îşi vor descoperi reciproc bogăţiile ignorate, şi poate îşi vor şi corecta reciproc erori sau greşeli nebăgate în seamă până la întâlnirea de confruntare.

De aceea, a împărţi lumea în „ecumenişti” şi „anti-ecumenişti” demonstrează o viziune superficială şi deloc duhovnicească a realităţilor bisericeşti. Cei care se înregimentează haotic în una sau în alta din „tabere”, defăimându-i pe ceilalţi, greşesc enorm. Există un ecumenism al inimilor, al dorinţei de unitate, al răbdării duhovniceşti, al aşteptării coacerii timpurilor pentru toate. „Există o vreme pentru toate” – spune Scriptura. Până atunci, fiecare trebuie să trăim respectându-i pe ceilalţi şi lăsându-ne convinşi de părţile bune ale celorlalţi, şi mai puţin hipnotizaţi de părţile rele sau mai puţin bune, în viziunea noastră.

 

  1. Din păcate, în judeţul Hunedoara Biserica nu este prea implicată în proiecte sociale, mă refer aici la aziluri de bătrâni sau orfelinate care să funcţioneze pe lângă biserici. Aveţi în vedere astfel de proiecte? Sigur că pot exista şi alte proiecte de o mai mică anvergură, dar în care să fie implicată Biserica.

 

Sigur că da! Una din priorităţile mele pastorale va fi îngemănarea pastoraţiei cu asistenţa socială. Pentru aceasta voi lua ca exemplu practic unele eparhii în care activitatea în domeniul asistenţei sociale este deja de „tradiţie”. Voi urmări o colaborare specială cu Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, instituţie pe care aş dori-o parteneră privilegiată a viitoarei Filantropii Ortodoxe – Filiala Deva, cu acoperire judeţeană.  „Filantropia” aceasta va fi parte a Federaţiei Naţionale „Filantropia” a Patriarhiei Române. Este vorba despre o structură care aş dori să fie ramificată la nivelul întregului judeţ. Pentru început vizăm o cantină socială în fiecare protopopiat, câteva centre de zi pentru copii şi câteva case de bătrâni în administrare bisericească. Am observat că Eparhia vecină a Alba-Iuliei – e adevărat, după 20 de ani de activitate – are vreo 60 de instituţii de asistenţă socială. Ne vom inspira şi din activitatea generoasă de acolo şi din exemplul altor eparhii. Nu vrem să avem „ambiţii” exagerate, irealiste sau utopice, dar sperăm să putem face atât cât Dumnezeu aşteaptă de la noi, cei ce ne aflăm la început de drum. Vom înfiinţa o revistă/ziar a Eparhiei Hunedoarei, în care vom încerca să surprindem şi evoluţia muncii noastre în domeniul asistenţei sociale.

 

  1. În judeţul Hunedoara sunt foarte multe biserici, unele dintre ele vechi de câteva sute de ani. S-a întâmplat că uneori, plini de zel, enoriaşii şi preoţii au pus geamuri termopan, chiar dacă monumentul data din secolul al XVI-lea. Cum veţi stopa astfel de greşeli? Cum veţi face ca bisericile să fie restaurate?

 

Sunt convins că preoţii şi credincioşii nu au făcut-o din răutate, ci din dorinţa de a stopa degradarea galopantă la care erau supuse respectivele monumente. Aici vom încerca să colaborăm strâns cu Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Hunedoara, pentru a primi consiliere de specialitate. Ştiu că preţurile restaurărilor de monumente sunt uriaşe, de aceea prima mea grijă va fi protejarea lor şi luarea de măsuri în vederea opririi continuării degradării. E vorba deci de o intervenţie de urgenţă. Apoi – întrucât povara restaurării pentru stat este enormă – vom încerca să apelăm la sponsori dispuşi să ajute în acest demers. M-aş bucura să alcătuim o „hartă duhovnicească a pelerinului creştinîn spaţiul Hunedoarei, care să cuprindă toate obiectivele religioase demne de vizitat, într-un traseu inteligent alcătuit, punctând mănăstirile cu posibilităţi de cazare, pentru a realiza un circuit captivant, formativ-spiritual, pentru tinerii şi adulţii dornici de călătorie cu scopuri religioase.

 

  1. În plus, în judeţ sunt şi 16 biserici din lemn care trebuie restaurate de urgenţă. Mai mulţi istorici şi arhitecţi, majoritatea din Bucureşti, încearcă să le salveze. Iniţiativa se încadrează într-un proiect ce vizează 60 de asemenea edificii din Hunedoara, Sibiu, Gorj şi Vâlcea. Şapte dintre bisericile de pe raza judeţului Hunedoara au beneficiat deja de intervenţii de urgenţă urmând ca, la anul, acestea să intre într-un proces de restaurare şi valorificare culturală şi turistică. Cum vă veţi implica?

 

Nimic din ceea ce priveşte Biserica nu-mi va fi străin sau irelevant. În discuţie cu cei deja implicaţi în aceste proiecte minunate voi vedea care sunt aşteptările lor vizavi de noul centru eparhial creat: exigenţe de intervenţie financiară, de susţinere conceptuală etc. Cert este că, pentru judeţul Hunedoara, dezvoltarea turistică zonală ar duce la o robusteţe economică de invidiat şi la un spor imens de prestigiu în plan cultural.

 

  1. Se vorbeşte despre părintele Arsenie ca despre „Sfântul neîncoronat al Ardealului”. Neoficial, mai multe feţe bisericeşti au declarat că a existat o opoziţie pentru canonizarea (dacă  n-am folosit termenul corect, vă rog să mă corectaţi!) sa. Veţi face astfel de demersuri?

 

Nu cred că putem vorbi de o „opoziţie”, cât mai degrabă de o reconsiderare a momentului oportun pentru acest demers. Sfinţii sunt eroi ai credinţei şi trebuie cinstiţi. Ei sunt modele şi repere pentru noi, cei vii. În plus, din cer ei se roagă pentru progresul nostru pământesc şi pentru întoarcerea la Dumnezeu a celor încă îndepărtaţi de Biserică. Părintele Arsenie are foarte mulţi ucenici. Doar un om harismatic şi plin de har a putut să creeze un curent de evlavie aşa de puternic la atâţia ani de la moartea sa. Desigur că voi fi înţelegător cu cei care militează pentru canonizarea sa, fără însă a forţa lucrurile, pentru că Dumnezeu lucrează cu multă delicateţe în istorie; Dumnezeu nu iubeşte zdruncinăturile. Părintele Arsenie nu are nevoie de o mişcare de forţă pentru a fi canonizat. El este perceput de mulţi dintre noi ca sfânt, şi lucrul acesta deja ne creşte starea lăuntrică de har. Sfântul este sfânt chiar dacă nu are şi o recunoaştere oficială. Noi suntem cei care pierdem ignorând sfinţii care au bătătorit pământul acesta înaintea noastră. Mulţi se raportează deja la Părintele Arsenie ca la un sfânt. Cărţile lui sunt citite cu multă evlavie. Mormântul lui este cercetat cu orice prilej religios. De aceea, cred eu, şi în privinţa canonizării lucrurile merg în direcţia bună.

 

  1. Planurile, proiectele dumneavoastră pentru nou-înfiinţata Episcopie a Devei şi Hunedoarei.

 

În sinteză, o să enumăr aici doar câteva lucruri concrete, parţial anticipate precum: o îmbinare a pastoralei cu asistenţa socială spre a conferi un plus de vigoare şi de relevanţă misiunii Bisericii; o revistă (ziar) religioasă – organ de presă al noii eparhii care să reflecte activitatea noastră şi să incite şi pe alţii să se implice în proiectele noastre; instituţionalizarea unor forme de misiune cu tinerii, materializate în tabere de tineret; un accent sporit pentru dinamizarea orei de religie; crearea unor parohii noi, acolo unde realitatea locală o impune; revigorarea vieţii monahale pe teritoriul eparhiei noastre etc.; poate asupra proiectelor voi reveni şi cu altă ocazie.

 

  1. Cum îi veţi împiedica pe politicieni să nu mai folosească Biserica în scopuri electorale?

 

Să ştiţi că şi politicienii sunt fii ai Bisericii, oameni care au nevoie de mântuire. Aşa că avem în responsabilitate aceleaşi fiinţe create de Dumnezeu. Doar că unii avem în orizont şi viaţa veşnică, pe când ceilalţi se limitează la imanent. Dacă va fi nevoie, o să pot oferi preoţilor eparhiei un „cod clerical al raportării la lumea politică”, pentru ca nu cumva – din neştiinţă sau din lipsă de perspicacitate – unii preoţi să se lase implicaţi în acţiuni care pot fi suspectate de fibră electorală. Votul uninominal pune însă problema altfel. Dacă un candidat îşi declară credinţa nu înseamnă că a implicat Biserica. Iar poporului îi revine sarcina să verifice autenticitatea sau prefăcătoria declarantului. Eu mă bucur enorm că Biserica şi Armata continuă să beneficieze de o mare încredere din partea populaţiei, în ciuda multor încercări de compromitere care există. Aceasta înseamnă că totuşi poporul simte că aceste două instituţii sunt sursă de stabilitate într-o lume extrem de alunecoasă şi – cum spune Părintele Rafael Noica – foarte „schimbăciosă”, în funcţie de interesele de moment.

 

  1. Dacă mai aveţi ceva de adăugat, vă rog să o faceţi.

 

Vă mulţumesc că m-aţi provocat la această reflecţie. Spune frumos un înţelept că „fericirea nu vine odată cu recoltatul, ci odată cu semănatul”. Noi, eparhia noastră, suntem acum – din punct de vedere spiritual – chiar înainte de a începe semănatul. Mântuitorul ne avertizează în Sfânta Scriptură că „secerişul este mult, iar secerătorii sunt puţini!”. Rostul meu este să coalizez secerătorii, să-i ajut să-şi conjuge cu inteligenţă eforturile. Munca în plan religios este o muncă pasionantă pentru că lucrezi cu suflete. Pe aceste suflete le iubeşte Dumnezeu, căci El vede doar părţile bune şi trece cu vederea părţile rele, sperând continuu că „cele rele se vor şterge”. Şi eu sper ca „cele bune să se adune” şi sper ca Dumnezeu să-mi dea puterea să-i iubesc pe toţi, mai cu seamă pe cei care mă vor critica. Critica lor mă va ajuta să mă corectez şi să evit greşelile. Iubirea este unica energie de dincolo de lume care ne poate face mai buni şi ne pregăteşte pentru veşnicie. Iubirea are puterea de a da sens vieţii şi de a ne colora existenţa. Dacă oamenii vor înţelege aceasta, vor deveni fericiţi. Sfântul Siluan spunea frumos că „harul lui Dumnezeu ne face fericiţi”. Iubirea este una din formele de prezenţă a harului în lume, revărsat printre noi. Dumnezeu să vă umple de har pe dumneavoastră şi pe toţi cititorii dumneavoastră!

 

Foto: Călin Corpaciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus