COMUNICAT

MEDIU DE AFACERI, FISCALITATE, POLITICI BUGETARE

Obiective politice: PNL susţine cota unică de impozitare, de 16%, creată şi asumată de PNL în urmă cu 12 ani. PNL este promotorul unei reforme fiscale care trebuie să conducă la relaxare fiscală, acolo unde povara este mare, la simplificare fiscală, la debirocratizare fiscală, la digitalizare a relaţiei dintre autorităţi şi contribuabil, la transparenţă şi la eliminarea abuzurilor instituţiilor de control. PNL va susţine măsuri care să conducă la promovarea investiţiilor publice şi a celor private, la creşterea de competitivitate a agenţilor economici din România, pentru a le creşte prezenţa pe pieţele externe. PNL este şi trebuie să rămână singurul partener de discuţie al mediului de afaceri din România.

Propuneri legislative: PNL a depus în sesiunea legislativă din prima parte a anului 2017 şi urmează să depună mai multe propuneri legislative pentru a realiza obiectivele enunţate, după cum urmează:

➢ Modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal.

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L103&an_cls=2017

(L103/2017)

Modificarea Codului fiscal în vederea reducerii poverii fiscale care apasă asupra muncii. Propunem reducerea contribuţiilor sociale cu 7,25%. Inițiativă legislativă prevede simplificarea activității antreprenorilor mici și mijlocii, urmărește diminuarea poverii fiscale pe muncă, reducerea cotei de impozitare a venitului și profitului de la 16 la 10%, transferul plății asigurării de șomaj în totalitate către angajat și reducerea cotei de contribuții pentru concedii și indemnizații.

➢ Modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 – Codul Fiscal.

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b302&an_cls=2017

(B302/2017)

Abilitarea Consiliilor Locale să poată hotărî scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe clădiri pentru clădirile de tip sală polivalentă – sală de sport aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=20365&cam=1  (L. 109/2017)

Pentru a încuraja angajatorii să plătească orele suplimentare se propune ca acesta să plătească doar CAS-ul, fără celelalte taxe. Inițiativa legislative încurajează creșterea salariile în privat și productivitatea muncii.

Proiecte ce vor fi depuse în septembrie:

➢ Două propuneri de modificare a modalităţilor de numire pentru Preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză şi pentru Preşedintele Institutului Naţional de Statistică, pentru a le asigura o independenţă şi autonomie ştiinţifică reală. În prezent, şefii celor două instituţii sunt subordonaţi ministrului de finanţe, respectiv premierului.

➢ Modificarea Codului fiscal în vederea eliminării impozitului pentru toate pensiile din sistemul public. În prezent, există plafonul social de 2.000 lei, introdus de PSD.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16146

(Pl-x nr. 203/2017)

➢ Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b321&an_cls=2017

(B321/2017)

În raporturile juridice dintre consumatori şi profesionişti, inclusiv comercianţi, dobânzile penalizatoare se pot capitaliza şi produce dobânzi doar în baza unei convenţii speciale şi numai pentru depăşirea scandenţei cu mai mult de un an.

➢ Modificarea Ordonanţei Guvernului nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing precum și a Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b320&an_cls=2017

(B320/2017)

Modificarea raportului dintre autoritățile de leasing și cosumator pentru a stopa clauzele abuzive dintre cei doi ”parteneri”, astfel încât, legislația națională să fie alineată cu jurisprudența europeană în vederea asigurării dreptului consumatorului prin verificare de către autoritățile competente a eventualelor abuzuri din contracte, până în momentul executării silite.

Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b278&an_cls=2017

(B278/2017)

Autoritatea finanţatoare are dreptul şi obligaţia de a completa din proprie iniţiativă, în vederea clarificării, documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei.

Transpunerea Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului, din 12 iulie 2016 privind stabilirea normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L193/1, din data de 19 iulie 2016.

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L81&an_cls=2017

(L81/2017)

Se aplică tuturor contribuabililor care sunt supuşi impozitului pe profit în unul sau mai multe state membre, inclusiv sediilor  permanente din unul sau mai multe state membre ale entităţilor cu rezidenţa fiscală într-o ţară terţă.

➢ Modificarea OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b322&an_cls=2017

(B322/2017)

Cesionarul nu va putea pretinde de la debitorul care are calitatea de consumator mai mult decât dublul sumei plătite de acesta pentru a cumpăra creanţa de cedent.

➢ Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.423 din 1 septembrie 2000, aprobată prin Legea nr.298/2002 şi pentru completarea Legii nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.409 din 10 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b221&an_cls=2017

(B221/2017)

Eficientizarea sistemului de publicitate mobiliară, armonizarea cu dispozițiile Codului civil, ale Codului de procedură civilă și ale Codului de procedură penală, reglementarea formării profesionale a personalului specializat care deservește activitatea de înregistrare, extinderea sferei persoanelor care pot solicita înregistrarea, modificarea sistemului actual de asigurare profesională.

➢ Propunere legislativă privind anularea unor obligaţii fiscale http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16372 (BP248/2017)

Dezvoltatorii imobiliari persoane fizice au plătit impozite diferite în funcție de încadrarea juridică dată de către notari. Pentru a nu impozita pentru aceleași tipuri de activități economice diferențiat, este nevoie de o reglementare unitară pentru a nu prejudicia pe o parte dintre dezvoltatorii imobiliari persoane fizice. Iar diferențele de bani plătite sau deciziile de plată care au fost emise să fie returnate/anulate.

ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

Obiective politice: PNL susţine descentralizarea reală a administraţiei publice din România, în primul rând descentralizarea financiară, precum şi transferul mai multor competenţe la nivelul autorităţilor locale.

Propuneri legislative: Se află deja în proces legislativ următoarele propuneri legislative:

➢ Modificarea şi completarea Legii minelor nr.85/2003 în vederea alocării unui procent de 80% din redevențe către autoritățile administraţiei publice locale (55% către judeţ; 25% către UAT).

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16346

(BP218/2017)

➢ Modificarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Propunerea vine în sprijinul autorităților locale care au nevoie de forță de muncă, în sensul ca persoanele apte de muncă să accepte locul de muncă care li se oferă sub condiția că refuzul acestuia duce la încetarea ajutorului social sub formă de venit minim garantat.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16350

( BP223/2017)

➢  Modificarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale pentru  majorarea cotelor defalcate din impozitul pe venit de la 41.75% la 45.75% la bugetele locale şi de la 11.25% la 13.25% la bugetele judeţelor. La acestea se adaugă veniturile din impozitul din pensii, care rămâne în integralitate la nivel local. Aceste măsuri sunt necesare, deoarece guvernele PSD au transferat multe cheltuieli pe umerii administraţiilor locale, fără să le dea şi resurse financiare. Urmărim, prin aceasta, mai multă descentralizare financiară.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16316

(BP184/2017)

Modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 – reglementarea obligației autorității publice locale de a da posibilitatea reprezentanților societății civile să participe la ședințele consiliului local ori la ședințele consiliului județean, prin punerea la dispoziția acestora a unui număr de locuri, precum și instituirii unei noi contravenții, constând în neîndeplinirea acestei obligații.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16349

( Pl-x nr. 216/2017)

➢ Modificarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în sensul stabilirii altor condiţii de participare la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, a concursului sau examenului de promovare în grad profesional imediat superior celui deţinut, precum şi a celor care privesc sistemul de promovare rapidă în funcţia publică.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16356

( Pl-x nr. 223/2017)

 

➢ Modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L139&an_cls=2017

(L139/2017)

Modificarea şi completarea articolului 101 din Legea 115/2015 (Lege pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale) – Alegerea primarilor in 2 tururi.

Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b217&an_cls=2017

(B217/2017)

Nu pot candida pentru funcţiile de deputat şi senator persoanele care au suferit condamnări penale definitive.

➢ Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b187&an_cls=2017

(B187/2017)

Nu pot candida la funcţia de Preşedinte al României persoanele care au suferit condamnări penale definitive.

EDUCAŢIE

Obiective politice: PNL susţine un sistem de învăţământ de calitate, adaptat nevoilor pieţei muncii şi care să răspundă provocărilor aduse de progresele tehnologice. În acest sens, PNL susţine refacerea formelor de învăţământ tehnic, profesional sau dual, pentru a diminua semnificativ şomajul în rândul tinerilor (la categoria 15-24 de ani, este de peste 20%) şi pentru a răspunde celei mai grave probleme a mediului de afaceri – forţa de muncă bine calificată. După

Propuneri legislative deja iniţiate:

➢ Completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, în sensul interzicerii ocupării funcţiilor vacante de director şi de director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar de către persoanele care au ocupat funcţia de director sau director adjunct în unitatea de învăţământ respectivă şi care nu au participat la concursul pentru ocuparea postului ori s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16148

(Pl-x nr. 20/2017)

➢ Înfiinţarea Registrului Naţional al Tezelor de Doctorat – pentru a asigura accesibilitatea la textul tezelor de doctorat şi pentru a pune capăt practicii plagiatului, prin transparenţă.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16417

(BP296/2017)

➢ Modificarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale pentru introducerea în toate nivelurile sistemului de învăţământ preuniversitar a disciplinei “Curs de prim ajutor.”

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b317&an_cls=2017

(B317/2017)

Proiecte ce vor fi depuse în septembrie:

➢ Reglementarea mecenatului, în vederea acoperirii deficiențelor existente în materie. Lipsa unor asemenea stimulente, în România, ca şi tratarea necorelată între domeniul sponsorizat/mecenat şi pragul de deducere procentuală a nivelului impozitului pe profit este în defavoarea, mai ales, a acelor posibili beneficiari care au o mai mică vizibilitate socială sau care nu utilizează campanii de promovare a numelui şi mărcii sponsorului. Prezenta inițiativă își propune să remedieze aceste situații.

ALTE INIŢIATIVE LEGISLATIVE DEJA DEPUSE

La nivelul Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor și Senatului, în primele şase luni din acest an s-au depus multe iniţiative legislative. Câteva dintre acestea:

➢ Abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16155

(Pl-x nr. 206/2017)

➢ Stabilirea de măsuri privind emiterea sau eliberarea cu celeritate a unor documente cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate – cererile pentru emiterea sau eliberarea unor documente depuse de cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate în perioada 1-31 august a fiecărui an se soluţionează într-un termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii, acest termen nefiind considerat unul de urgenţă.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16107

(PL-x nr. 40/2017)

➢ Reglementarea serviciilor integrate de prevenire şi protecţie a persoanelor cu sindrom Down care să vină în întâmpinarea nevoilor medicale, fiziologice, psihologice şi sociale ale acestora, cu scopul deprinderii abilităţilor necesare vieţii de zi cu zi şi al reducerii dependenței de celelalte persoane.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=15634

(PL-x nr. 60/2017)

➢ Completarea art.87 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16293

(BP157/2017)

Inițiativa se referă la persoanele cu handicap grav, la domiciliul cărora se vor deplasa comisiile medicale.

➢ Modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16096

(PL-x nr. 61/2017)

Prin această iniţiativă se acordă adultului cu handicap o serie de prestaţii sociale raportate la salariul minim pe economie, precum şi actualizarea anuală a acestor prestaţii în funcţie de acelaşi indicator.

➢ Sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=15647

(PL-x nr. 66/2017)

➢ Completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului – reglementarea posibilităţii ca direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului să efectueze vizite şi controale la unitățile de învățământ preșcolar.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=15665

(PL-x nr. 68/2017)

➢ Modificarea Legii nr.263 /2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în vederea încadrării în condiţii speciale de muncă a activităţilor de curăţare a tancurilor şi a rezervoarelor care conţin substanţe foarte periculoase sau cancerigene din unităţile chimice sau petrochimice. În prezent, sunt încadrate în condiţii speciale de muncă, la pct.38 din Anexa nr.2 la Legea nr.263/2010, doar activităţile de curăţare a canalelor subterane din unităţile respective.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=15724

(PL-x nr. 83/2017)

➢ Modificarea şi completarea Legii nr.217/ 2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, în scopul asigurării unei protecții sporite a victimelor actelor de agresiune în cadrul familiei sau în relația de cuplu.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16421

(BP300/2017)

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=15740

(PL-x nr. 93/2017)

➢ Organizarea şi funcţionarea corpului pompierilor militari şi a protecţiei civile – adoptata tacit de cdep este la senat

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=16181

(Pl-x nr. 131/2017)

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare atribuțiile serviciului profesionist de intervenție la sitații de urgență, precum și a celor voluntare, dar în același timp și raporturile între acestea. Sunt stabilite responsabilitățile și răspunderea angajaților IGSU în cazul diferitelor tipuri de intervenții, subliniat caracterul militar, din punct de vedere structural și operațional al instituției

➢ Propunere legislativă privind Statutul cadrelor de informații.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16393

(Pl-x nr. 237/2017)

➢ Modificarea Legii nr.211/2011 privind regimul deșeurilor.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16413

(BP292/2017)

➢ Modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.49/2011.

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b214&an_cls=2017

(B214/2017)

Includerea, între activitățile permise în zonele protejate, și a celor de modernizare, respectiv de construcții-investiții de rețele de alimentare cu energie electrică, gaz și apă.

➢ Modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000.

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b277&an_cls=2017

(B277/2017)

Cluburile sportive de drept public sunt persoane juridice şi pot primi spre administrare sau utilizare gratuită imobilele care deservesc activitatea sportivă.

➢ Completarea articolului 8 din Decretul-Lege nr.118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b201&an_cls=2017

(B201/2017)

Acordă noi drepturi persoanelor aflate sub incidenţa Decretului Lege 118 din 1990.

➢ Declararea Zilei de 26 Octombrie – Ziua Mişcării de Rezistenţă Armată Anticomunistă din 1944-1962 (Ziua Partizanilor Anticomunişti)

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b162&an_cls=2017

(B162/2017)

➢ Modificarea art.66 alin.(4) din Legea nr.76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b242&an_cls=2017

(B242/2017)

Persoanele aflate în detenţie, după terminarea perioadei de carantină şi observare, pot urma un program de formare profesională organizat de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă.

NU TREBUIE UITATE AMENDAMENTELE PNL:

➢ Majorarea salariilor primarilor, viceprimarilor şi consilierilor locali cu 30%, de la 1 aprilie 2017.

 

Ludovic Orban                                                                 Raluca Turcan

Președinte al PNL                                                           Prim vicepreședinte al PNL

Un răspuns

  1. Pingback: Ce planuri au liberalii în noua sesiune parlametară - Hunedoara Libera

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus