La Instituția Prefectului–Județul Hunedoara a avut loc astăzi o întâlnire de lucru a primarilor hunedoreni cu reprezentantul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân” – Hunedoara.

Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, i-a informat pe cei prezenți că întreruperea, de facto, în urmă cu câteva luni, a activității asociației a dus la creșterea numărului de animale fără stăpân, ceea ce a generat îngrijorarea locuitorilor județului Hunedoara. Totodată, in contextul în care în Valea Jiului a fost confirmat un focar de Pestă Porcină Africană și începând de sâmbătă, 18 ianuarie 2020, este în aplicare „Planul de măsuri pentru combaterea cazurilor de Pestă Porcină Africană…” – această problemă a devenit una de ordine publică județeană.

În acest sens, Prefectul județului, Vasilică Potecă, a solicitat primarilor să decidă în cel mai scurt timp dacă vor continua să fie membri ai asociației sau dacă vor alege o altă formă legală pentru rezolvarea acestei probleme care se regăsește în Planul de masuri pentru combaterea cazurilor de Pestă Porcină Africană. Măsurile au fost adoptate sâmbătă, în cadrul ședinței Unității Locale de Decizie (Comitetul Județean pentru Situații de Urgență) din cadrul Centrului Local de Combatere a a Bolilor Hunedoara.

Primarii aflați la întâlnire au fost de acord, in principiu, să continue în această formă de asociere, urmând ca decizia finală să fie luată după analiza situației financiare și tehnice a asociației.

Un răspuns

  1. Fără supărare, dar asta e o știre care nu ne spune nimic… în afară de faptul că aleșii neamului ”nu au somn” de grija problemelor care le strică viața alegătorilor …
    Încă puțin și o să fie iar cântați drept cei mai iubiți și cei mai stimați fii ai poporului…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus