Audierile în cel mai răsunător dosar penal care vizează fapte comise de oameni ai legii au fost reluate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul din data de 20 ianuarie, instanța supremă a decis ca procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, să fie audiat ca martor în dosarul comisarului șef Traian Berbeceanu. Audierea magistratului va avea loc pe data de 27 ianuarie 2016 când, la bară, va ajunge ca martor și Claudiu Cucu. 

În același dosar urmează să fie audiat și actualul Ministru al Afacerilor Interne, Petre Tobă, dar și fostul procuror șef al DIICOT, Alina Bica

Printre cei 18 martori propuşi de Traian Berbeceanu se regăseşte adjuncta DIICOT Giorgiana Hosu, chestorul de poliţie Florentin Robescu, dar şi procurori de la DIICOT sau de la alte parchete, precum Valentin Trif de la DIICOT Alba, Adrian Nicolae Băican de la DIICOT-Central și Diana Pecincu de la DIICOT Iaşi.

Până acum, în acest dosar, au fost audiați peste 100 de martori. 

În vara lui 2014, în aceeași zi (16 iulie), atât DIICOT, cât și DNA au trimis dosarele aflate în lucru în judecată. Într-unul, Traian Berbeceanu era acuzat, în celălalt parte vătămată. Cele două dosare au fost conexate, iar instanța a admis audierea a peste 100 de martori: procurori, polițiști, avocați, oameni de afaceri și interlopi. Rând pe rând, toți martorii, fie că au fost citați de DIICOT, fie că au fost chemați la bară de DNA, au susținut versiunea lui Traian Berbeceanu.

 

Un răspuns

  1. ⚡️⚡️⚡️Justiție divină direct!⚡️⚡️⚡️

Lasă un răspuns către Nicușor Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus