Instituția Prefectului a dat publicității atât programul Serbărilor Naționale de la Țebea, cât și măsurile organizatorice.

Ceremonialul public va avea loc la Complexul Istoric din localitatea Ţebea, comuna Baia de Criş, judeţul Hunedoara, după următorul program:

ora 10.30 – 11.30 – Slujba religioasă de pomenire, ceremonia depunerii de coroane (coroanele trebuie să aibă panglica (lenta) tricoloră, banda stângă cu mesajul: „Omagiu Eroilor României”, banda dreaptă cu numele instituţiei care depune coroana. Fiecare coroană va fi însoţită de o delegaţie formată din maxim 3 persoane. În cazul partidelor politice, instituţiilor publice locale, primăriilor, asociaţiilor, etc. coroanele sunt transportate până la locul depunerii de către 2 din cei 3 însoţitori;

ora 11.30-12.00 – Evocare istorică, mesajele autorităţilor, defilarea gărzii de onoare.

Manifestările vor continua cu un spectacol folcloric susţinut de formaţii şi interpreţi de muzică populară .

Pentru buna desfăşurare a manifestării, organizatorii au stabilit că accesul publicului, în data de 13 septembrie, pe platoul destinat ceremonialului se va realiza doar pe poarta nr. 2 (situată în imediata apropiere a căminului cultural). Totodată, în acest spaţiu se interzice accesul cu drapele sau însemne ale partidelor politice. În timpul ceremonialului public, se recomandă un comportament decent, zgomotele puternice (imnuri, lozinci) afectând caracterul comemorativ al manifestării.

De asemenea, duminică, traficul rutier se va închide pe DN 76 km 38+500 – 38+600, în intervalele orare 10:15-10:30 şi 11:45-12:00. Închiderea circulaţiei este necesară pentru formarea gărzii de onoare, prezentarea onorului militar şi defilarea gărzii de onoare, iar situaţia din teren nu permite devierea circulaţiei pe rute ocolitoare.

2 răspunsuri

  1. costi_craciunescu@yahoo.com' SixBladeKnife spune:

    Ar trebui sa faceti multa mai evidenta data la care va avea loc serbarea

  2. Dacă nu am uitat Țebea, eu zic că mai avem o șansă ca nație…

Lasă un răspuns către SixBladeKnife Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus