Vreme de două exerciții financiare ale Uniunii Europene, România are șansa de a se dezvolta prin implementarea unor proiecte de infrastructură, de reabilitări și modernizări ale unor obiective publice, de mobilitate și de regenerare urbană, etc.

România poate face progrese reale până în 2020, când se încheie actualul exercițiu financiar. Din acel an, proiectele țării noastre nu vor mai fi tratate preferențial de UE, ele intrând în competiție directă cu cele ale celorlalte 27 de state membre.

În acest context, autoritățile din țara noastră ar fi trebuit să gâfâie alergând după miliardele de euro puse la bătaie prin Programul Operațional Regional (POR), atât în perioada 2007-2013, cât și în exercițiul financiar 2014-2020. În realitate, autoritățile implicate în procesul de atragere de fonduri europene și-au dovedit pe de-o parte incapacitatea de a gestiona corect acest domeniu, iar pe de de altă parte o rezistență de neînțeles la modernizare și eficientizare.

România ar trebui să poată mai mult, numai că birocrația îngroapă de cele mai multe ori speranțe și planuri de dezvoltare. Astăzi, accesarea de fonduri europene, deși ar fi trebuit să fie un lucru deloc complicat, se dovedește a fi o încercare la care puțini sunt cei dispuși să se înhame.

Dovezile care stau la baza constatării de mai sus se regăsesc în exemplele recente de cazuri inexplicabile, în care administrațiile locale sunt puse pe drumuri degeaba sau pur și simplu blocate în procesul absorbției de fonduri europene.

De la Orăștie…

Recent, Primăria Orăștie s-a confruntat cu o situație care frizează absurdul. Proiectul pentru reabilitarea Cetății din localitate a fost respins în ianuarie 2017 pentru că, de la dosar, lipsea un aviz de mediu. Proiectul, aflat atunci în faza DALI, nu putea obține acest aviz, un referat în cel mai bun caz însoțea documentația depusă la ADR Vest. Practic, avizul cerut poate fi eliberat doar într-o etapă ulterioară a proiectului. Totuși, proiectul a fost respins.

Primăria a dat în judecată ADR Vest, dar a avansat și cu proiectul, aducându-l între timp în faza la care s-a putut obține și acel aviz de mediu (care se referea la ape pluviale!). Acesta este un exemplu clar despre cum ne tăiem singuri craca de sub picioare. O dovadă a excesului birocratic care a întârziat un proiect important pentru Orăștie cu cel puțin un an de zile.

… la Hunedoara …

Și proiectul de reabilitare a Castelului Corvinilor de la Hunedoara se află în întârziere. În acest caz, funcționarii s-au „străduit” nu să ajute beneficiarul, ci să-l încurce. Dosarul a fost analizat filă cu filă, ca în vremea CAP-urilor comuniste, iar unde lipsea o virgulă, mai scădea o unitate din punctaj. Așa, proiectul a fost retrimis la Primărie unde, tot filă cu filă, a fost refăcut. În fine a fost aprobat, dar cu o întârziere nepermisă.

Ca și cum nu ar fi umplut paharul răbdării procedurile greoaie de atribuire a contractelor, licitațiile contestate și celelalte dovezi ale birocrației excesive, beneficiarii mai au de suportat și „mofturile” unor autorități care complică existența.

Reducerea birocraţiei este o prioritate absolută, spunea comisarul european Corina Creţu, precizând că, de multe ori, a fost îngrozită de ce a văzut în România din acest punct de vedere.

„Cred că în privinţa procedurilor România îşi complică singură existenţa. Ceea ce văd în România de multe ori m-a îngrozit, pentru că acestea nu sunt cerinţe ale Uniunii Europene. Noi deja, în cele mai multe ţări, primim toate solicitările online, în format electronic, nu cu zeci de mii de pagini parafate şi semnate, şi acolo trebuie să ajungem. Deci, din punctul nostru de vedere, reducerea birocraţiei este o prioritate absolută” – declara Corina Creţu în decembrie 2017.

… și în toată țara

Dacă apreciem ca fiind corectă afirmația comisarului european, și nu avem motive să nu o facem, ne aflăm în situația de a ridica două serioase semne de întrebare cu privire la modul în care România, prin oamenii puși să conducă autoritățile de managament, este capabilă să acceseze fondurile UE.

Nu știm? Este greu de crezut că după 11 ani de apartenență la spațiul UE, după un exercițiu financiar 2007-2013 în care ar fi trebuit să învățăm „mersul”, suntem incapabili să fluidizăm un circuit simplu, de la beneficiar la fonduri UE și viceversa. Totuși, e posibil să ne fi demonstrat deja limitele din moment ce hrănim și întreținem un sistem rudimentar care îngrozește Europa.

Nu vrem? Asta ar fi varianta cea mai gravă și implică constatări mult mai complicate. Să nu vrei să-ți sprijini țara, să pui piedici unor proiecte de dezvoltare, este o dovadă de trădare națională. Să o faci la ordinul altcuiva, de asemenea, tot trădare se numește, dar cu circumstanțe mult mai agravante.

Așadar, cât e prostie și cât e trădare?

2 răspunsuri

  1. Fondurile europene sunt riguros verificate si nu pot fi spaguite.De aici dezinteresul inclusiv pentru lucrarile de reabilitare termica.

Lasă un răspuns către Bogdan Hăulică Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus