Curtea de Apel București a respins apelul înaintat de PSRo

PSRo trăiește! Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul Partidului Social Românesc prin care se cerea dizolvarea formațiunii politice. Astfel, partidul înființat de Mircea Geoană trebuie să-și continue activitatea, cel puțin până când va înainta instanței o nouă cerere de dizolvare și, implicit, radiere din Registrul partidelor politice.

PSRo a depus în decembrie 2017 la Tribunalul București o cerere de dizolvare a partidului. Pentru că aceasta a fost netimbrată, instanța a respins-o, dar Partidul Social Românesc a făcut apel. Curtea de Apel București a respins apelul ca nefondat. În asemenea situație, PSRo nu poate fi dizolvat. Formațiunea politică trebuie să revină cu o nouă cerere la instanță, dar doar după ce Biroul Național al PSRo va decide acest lucru.

Oricum, este doar o chestiune de timp până când Partidul Social Românesc se va dizolva și va fi radiat din Registrul partidelor politice din România. Această formațiune politică mai are doar opt organizații județene. Cea mai importantă filială locală este cea din Deva.

În iunie 2016, PSRo, formațiune politică înființată de Mircea Geoană, a reușit ca la Deva să obțină atât postul de primar, prin Mircia Muntean, dar și 6 consilieri locali.

Un răspuns

  1. salut@abonentd.ro' I se spunea Phrostanacul spune:

    Trebuie sa ai mult tupeu sau sa fii mare Phrostanac pentru a te mai revendica de la valorile Socialismului atat de…”intinate” in Romania.
    Fiindca, in ansamblu, Socialismul de factura stalinista caruia i se circumscrie perioada dejisto-ceausista a fost cel mai distrugator regim politic din Romania, mai distrugator chiar decat navalirile barbare, ocupatia turco-fanariota sau cea austro-ungara…. Pe scurt, cincizeci de ani irositi intr-o vreme in care Europa a mers inainte…. Practic, dezastrul economic, social si cultural actual (cu ruine peste tot: Valea Jiului, Combinatul de la Hinedoara, Mintia….) isi are multe din radacini in perioada dejisto-ceausista.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus