La guvernare avem un partid căruia i se pot aduce o mulțime de critici, iar în Opoziție avem ... ce avem?

PNL a fost trimis în Opoziție la finalul anului 2016 în urma unei campanii electorale în care nu a avut nici candidat propriu la funcția de premier, nici program electoral.

Liberalii s-au mulțumit atunci cu calea ușoară, alegând să-și lege campania decisiv de Dacian Cioloș, premierul tehnocrat uns de președinte în toamna anului 2015. Pe scurt, departamentele partidului și-au luat concediu tocmai când aveau obligația să propună un Program de guvernare coerent pentru România, așa că PNL s-a făcut de rușine aderând la platforma „România 100” a lui Dacian Cioloș. Un partid istoric ascuns sub fustele unor tehnocrați a căror „competență” guvernamentală a trântit scorul electoral al dreptei.

Pe principiul Dacă noi nu ne-am făcut temele, hai să râdem de munca altora!, PNL a „strălucit” în campania electorală la un singur capitol: a desființat obsesiv fiecare promisiune din Programul de guvernare al adversarilor politici de la PSD. A fost pentru prima dată în istoria democrației românești când un partid intră în alegeri total nepregătit și cu un mesaj negativ: Salarii mărite? Nu se poate, nu avem de unde! Pensii majorate? Nici atât! Investiții? Hai, că deja întreceți măsura…!

La un an de la momentul câștigării alegerilor de către PSD cu un scor zdrobitor, liberalii au lansat documentul „2017 – Un an pierdut pentru România, PSD dăunează grav românilor”, o analiză a politicilor publice ale guvernării PSD-ALDE în 2017.

Înainte de orice, o întrebare de bun-simț: oare ce legitimitate morală au liberalii (care nu au promis NIMIC și, mai mult, care au pretins că NIMIC din ce promit social-democrații NU SE POATE) să facă analiza critică a muncii altora? Așadar, „repetentul” din alegeri devine vocal un an mai târziu și, iată, un aspirant la poziția de „șef al clasei”.

Pentru modul dezonorant în care și-au tratat (a se citi: trădat) în 2016 propriul electorat, poate liberalii ar merita să li se bată acum obrazul – dacă PSD a îndeplinit chiar și o singură măsură din Programul lor de guvernare, înseamnă că sunt infinit mai buni decât PNL, care nu a promis nimic! În orice caz, după prestația lamentabilă de acum un an și 2 luni, liberalilor nu le stă deloc bine aroganța superioară cu care îi desființează pe cei de la PSD, dovedind o dată în plus că traversează o profundă criză de leadership și de idei.

Trecând la documentul „2017 – Un an pierdut pentru România”, liberalii au luat la bani mărunți toate promisiunile PSD din campanie. Astfel, conform propriilor interpretări și analize, social-democrații au îndeplinit în primul an doar aproximativ 16-17% din cuprinsul Programului de guvernare.

Ludovic Orban, președintele PNL, a catalogat campania electorală şi alegerile din 11 decembrie 2016 ca fiind „cea mai mare vânzare de iluzii” de după 1989, cu un program de guvernare ca o „colecţie de minciuni din cărţile copilăriei cu baronul Munchhausen”.

Îl provocăm pe domnul președinte Orban la o lecție de aritmetică simplă: dacă PSD a îndeplinit într-un an 16,5% din promisiuni, asta înseamnă că în 4 ani, presupunând că vor menține același ritm, vor ajunge la 66%. Păi, dacă va fi așa, liberalii ar trebui să dea cu căcila de pământ: Cum a reușit „ciuma roșie” să facă atâtea, domnule?! N-am fi crezut în ruptul capului că se poate…

Cartea neagră a guvernării PSD

Dincolo de ipocrizia și neseriorizitatea liberalilor, sigur că celor de la PSD li se pot reproșa extrem de multe pentru felul în care au guvernat în 2017.

Vor rămâne în istorie pentru instabilitatea administrativă generată de „trântirea” guvernelor Grindeanu și Tudose, două sincope care au costat scump: săptămâni bune nimeni nu își mai asuma nimic prin ministere, ceea ce a condus la pierderi și întârzieri semnificative.

Nici în ceea ce privește garniturile de miniștri PSD nu a impresionat (ca să fim eleganți). Calitatea profesională a prea multora dintre cei propuși în funcții înalte a lăsat de dorit, ceea ce demonstrează că rezerva de cadre a social-democraților s-a cam împuținat și/sau criteriile de selecție nu au fost cele corecte.

Au mai fost bîlbâielile ridicole, gen anunțarea (la televizor) unei măsuri economice și retragerea ei a doua zi (tot la televizor), inconsecvențe de natură să bulvereze mediul de afaceri și să arunce în aer orice calcul predictibil pe termen mediu.

Mai presus de orice, primul an de guvernare PSD-ALDE a fost marcat de tensiunile pe Legile justiției, subiect încă fierbinte. Într-o țară măcinată de corupție și de neîncredere în actul de justiție, reforma acestui pachetul de legi ar fi trebuit să facă obiectul unei dezbateri serioase, între specialiști în drept. În loc de dezbatere, am avut circ! Merită sancționați toți „actorii” care au deturnat sensul firesc al lucrurilor, cu PSD, PNL, ALDE, USR și Președinte în frunte, pentru că au urmărit cu toții alte interese decât cel legitim de construire a unei fundații corecte și drepte a actului de justiție în țara noastră.

În concluzie, primul an de guvernare PSD a arătat un partid care își risipește multă energie în luptele interne. Metafora băsesciană „sistemul ticăloșit” a devenit, prin simplificare, „Sistemul”, dar și-a păstrat semnificația ocultă și potențial letală de a distruge orice inițiativă bună a guvernanților. Astfel, „Sistemul” care se suprapune structurilor alese de cetățeni și care tinde să confiște puterea pentru a o exercita abuziv în interes propriu, este noul inamic al PSD și al lui Liviu Dragnea personal. Vom vedea în curând și deznodământul acestei confruntări.

Ne-a mai confirmat ceva anul 2017, și anume că avem o „calitate” nemaintâlnită în acest colț de lume – la noi, confruntarea politică înseamnă să arunci cu noroi în oameni, în partide, în instituții, în țară, în tot. Astfel, răul pe care ni-l facem singuri, nu ni l-ar putea face nici cel mai mare dușman.

Cartea neagră a opoziției PNL

Rolul principalului partid de Opoziție ar trebui să fie acela de a propune de fiecare dată câte o măsură alternativă (mai bună), câte un amendament, la toate deciziile Puterii. Cu alte cuvinte, un partid serios și competent se angajează într-o opoziție constructivă, care îl pregătește și îl recomandă să preia puterea la următorul ciclu electoral.

În ianuarie 2017, când strada începea să fiarbă în urma adoptării mult contestatei Ordonanțe de Urgență 13, luând exemplul lui Klaus Iohannis liberalii au fraternizat cu protestatarii, politizând astfel demersul civic al oamenilor nemulțumiți. În loc să ducă lupta politică acolo unde au fost trimiși s-o facă, în Parlament – forul suprem al democrației românești -, liberalii și-au tras căciulile pe urechi și au ieșit în stradă, țopăind și scandând lozinci antiguvernamentale.

Mai grav, în loc să-și prezinte și să-și susțină propunerile proprii (așa cum au făcut-o PMP și USR!) liberalii au plecat pur și simplu de la serviciu, lăsând Comisia de lucru din Parlament să modifice legile fără o dezbatere serioasă la care să participe și principalul partid de opoziție. Gestul liberalilor a fost aspru taxat în spațiul public, motiv pentru care a doua zi liberalii au revenit la lucrările comisiei.

PNL s-a opus oficial și legii salarizării personalului  plătit din fonduri publice, motivând că această măsură economică a PSD va arunca țara în aer. La vot, cei mai mulți liberali s-au abținut, unii s-au opus, iar câțiva au votat „pentru”. Proiectul, odată votat, le-a dat posibilitatea inclusiv primarilor liberali să-și mărească lefurile din administrațiile publice, ceea ce au și făcut – că doar nu era să respecte punctul de vedere al propriului partid, nu-i așa?! În județul Hunedoara, ca peste tot în țară, primarii PNL și-au majorat salariile (laolaltă cu cei din PSD, desigur), chiar dacă parlamentarii liberali s-au opus acestei măsuri.

În fine, tocmai pe când liberalii prezentau în conferințe de presă prin fiecare județ „Cartea neagră” a primului an de guvernare PSD-ALDE, la Cotroceni aveau loc consultări pentru nominalizarea Premierului desemnat să alcătuiască noul Guvern. PNL a mers la Klaus Iohannis, așa cum s-a prezentat tot anul trecut, cu căciula goală: nici după un an de la alegeri nu are un candidat de Prim-ministru. Ludovic Orban nu i-a prezentat Președintelui o soluție, ci o problemă: declanșarea procedurilor pentru alegeri anticipate.

Concluzie amară

Situația arată cam așa: la guvernare avem un partid căruia i se pot aduce o mulțime de critici, iar în Opoziție avem … ce avem? Păi nu prea avem nimic!

Ipoteza optimistă: PNL se trezește miraculos, începe să funcționeze și obligă PSD să tureze motoarele. În 2020 vom avea de ales între două partide mari, amândouă pregătite să guverneze la un alt nivel, mult superior.

Ipoteza pesimistă: PSD va continua să defileze fără Opoziție parlamentară, iar de la înălțimea aroganței singurului partid care contează își va permite să schimbe câte guverne poftește și să treacă prin Parlament orice lege.

Ipoteza de coșmar: În 2020, cu un PSD erodat de guvernare și un PNL rămas în încremenirea de acum, România va vota din nou „schimbarea de dragul schimbării” și ne vom trezi (ce cunoscut ne sună filmul ăsta!) că mergem din rău în mai rău. Pentru că, amintiți-vă, de fiecare dată când am spus că „mai rău de atât nu se poate!”, s-a dovedit că ne-am înșelat.

Ce va fi, vom vedea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus