Racla va fi depusă la Petroșani, Hunedoara și Deva.

În perioada 10-13 septembrie 2015, în județul Hunedoara va fi prezentă racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița, județul Vâlcea.

Racla cu Sfintele Moaște va fi însoțită de o delegație condusă de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, iar manifestările prilejuite de prezența moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul în Episcopia Devei și Hunedoarei, se vor desfășura după următorul program:

Joi, 10 septembrie, ora 17,00 – Racla cu Sfintele Moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul va fi întâmpinată la paraclisul din vecinătatea șantierului Bisericii „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Petroșani, unde va rămâne până vineri, 11 septembrie, ora 15,00;

Vineri, 11 septembrie, ora 17,00 – Racla cu Sfintele Moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul va fi întâmpinată la Biserica „Sfânta Treime” din Hunedoara, unde va rămâne până sâmbătă, 12 septembrie, ora 16,00;

Sâmbătă, 12 septembrie, ora 17,00 – Racla cu Sfintele Moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul va fi întâmpinată la Catedrala Episcopală „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Deva, unde va rămâne până Duminică, 13 septembrie, ora 15,00;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus