Aleșii PSD solicită forurilor statutare ale partidului să ia în calcul analiza activității politice și profesionale a lui Vasilescu

COMUNICAT DE PRESĂ

Noi, parlamentari, primari, aleși locali și județeni din cadrul Organizației Județene a PSD Hunedoara, am primit cu profundă dezamăgire declarațiile făcute recent în spațiul public de către domnul Sorin Adrian Vasilescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara și vicepreședinte al Organizației Județene a PSD Hunedoara.

Vehemența cu care sunt aruncate verdicte și ultimatumuri în aceste zile ne determină să luăm atitudine.

Domnule Vasilescu,

Credeți că sunteți în măsură să stabiliți cine și ce capacități profesionale are. Dacă este așa, începeți cu dumneavoastră! Ce realizări notabile ați punctat ca șef de instituții deconcentrate, consilier județean, ca prefect sau vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, funcții în care ați ajuns cu susținerea și sprijinul necondiționat al PSD?

Credeți că aveți dreptul să cereți demisii, dumneavoastră, care ați demisionat deja de trei ori din funcția de vicepreședinte al CJ Hunedoara, dar încă ocupați această funcție?

Credeți că vocea dumneavoastră este mai importantă decât a celor care au muncit și au demonstrat loialitate față de colegi și față de interesul hunedorenilor? Vă înșelați! Dacă ați uitat, vă reamintim că actuala conducere a PSD Hunedoara a reușit cele mai bune performanțe electorale înregistrate vreodată în județul Hunedoara, clasând organizația pe locul I în Transilvania.

E adevărat, ne-am fi dorit să vă vedem activ în această campanie, dar absența dumneavoastră ne-a arătat tuturor că „jucați” de mult timp împotriva echipei alături de care susțineți că ați rămas. Dacă ați avea onoare, astăzi ar trebui să vă prezentați atât demisia din funcția de vicepreședinte al CJ Hunedoara, cât și din PSD.

Solicităm forurilor statutare ale PSD să ia în calcul analiza activității dumneavoastră politice, dar și profesionale.

Domnule Vasilescu,

Ați ascultat, ați analizat, ați așteptat. Și cam atât…

 

Semnează:

  • Viorel Sălan, senator
  • Ilie Toma, deputat
  • Tiberiu PASCONI, primar al comunei Totești, președinte al Ligii Aleșilor Locali PSD Hunedoara
  • Mircea Flaviu Bobora, președinte al Consiliului Județean Hunedoara
  • Florin Cazacu, primar al municipiului Brad
  • Ile Gheorghe, primar al municipiului Vulcan
  • Dănuț Buhăescu, primar al orașului Uricani
  • Nicolae Dunca, primar al orașului Aninoasa
  • Vasile Jurca, primar al orașului Petrila
  • Mihaiu Gorcea, primar al comunei Baia de Criș
  • Florin Alba, primar al comunei Băcia
  • Damian Diniș, primar al comunei Băița
  • Adel Ștef, primar al comunei Brănișca
  • Răzvan Ionescu, primar al comunei Bretea Română
  • Traian Achim Mărcuș, primar al comunei Buceș
  • Mirel Ion Suba, primar al comunei Bulzeștii de Sus
  • Mircea Costa, primar al comunei Cerbăl
  • Adrian Vârtopean, primar al comunei Densuș
  • Ovidiu Pădurean, primar al comunei Dobra
  • Ioan Bulbucan, primar al comunei Ghelari
  • Silviu Nan, primar al comunei Gurasada
  • Lucian Albu Weber, primar al comunei Hărău
  • Ciprian Achim, primar al comunei Lelese
  • Adinel Botescu, primar al comunei Mărtinești
  • Octavian Roman, primar al comunei Rapoltu Mare
  • Liviu Simedroni, primar al comunei Răchitova
  • Ioan Faur, primar al comunei Ribița
  • Adrian Cordoș, primar al comunei Sarmizegetusa
  • Ioan Vlad, primar al comunei Sălașu de Sus
  • Dumitru Oprean, primar al comunei Sântămărie Orlea
  • Milu Folescu, primar al comunei Vața de Jos
  • Ioan Hențiu, primar al comunei Vețel

Consilieri județeni:

  • Daniel Costel Andronache, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara
  • Doinița Maria Bălănesc
  • Aurel Vasile Circo
  • Rodica Dimulescu
  • Victoria Alina Dunca
  • Ion Hirghiduși
  • Petru Hodor
  • Alin Cosmin Iovănescu
  • Adrian Petruș
  • Mircea Marcel Popa
  • Lucian Ioan Rus
  • Andrei Socaci
  • Ancuța Elena Suciu
  • Ioan Dumitru Ștaier

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus