Propunerea şefei DNA de eliminare a imunităţii parlamentare este privită cu nuanțe ușor diferite de către politicienii hunedoreni.

Hunedoara Liberă.ro i-a întrebat pe parlamentarii hunedoreni dacă ar susține un proiect prin care imunitatea parlamentară să fie limitată la declaraţiile politice.

Senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu a declarat că susţine eliminarea imunităţii parlamentare în forma în care este astăzi înţeleasă.

„Ca membru al Comisiei de revizuire a Constituţiei, am făcut această propunere încă de acum un an. Această imunitate are rolul ei, dar a fost prost înţeleasă de politicieni. Imunitatea nu e ca să te ascunzi de braţul Legii, ea a fost instituită pentru a proteja parlamentarul împotriva abuzurilor. Imunitatea trebuie să se refere doar la declaraţiile politice”, a declarat pentru Hunedoara Liberă.ro senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu.

Din Opoziţie, deputatul PNL Bogdan Ţîmpău nu a oferit răspunsul ferm pe care îl așteptam, însă a recunoscut să nu se simte confortabil când i se cere un vot pentru încuviinţarea arestării unui coleg.

„Îmi doresc din suflet o lămurire a acestei situaţii. Nu mă simt deloc confortabil când sunt chemat să dau un vot pentru încuviinţarea arestării unui coleg, dar am votat de fiecare dată în favoarea Justiţiei. Cred că aceste decizii trebuie luate în comisia juridică a camerei, acolo unde sunt oameni pregătiţi să aprecieze gravitatea unor situaţii invocate. M-aş uita la ţările UE, ţări cu care dorim să ne asemănăm, şi să luăm un model pe care să-l implementăm. Nu vreau imunitate nici mai multă, nici mai puţină decât au, de exemplu, europarlamentarii”, a declarat deputatul PNL Bogdan Ţîmpău.

CITEȘTE ȘI: Şefa DNA vrea eliminarea IMUNITĂŢII parlamentarilor

Ţi s-a părut interesant articolul?

Distribuie pe Facebook pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

Urmăreşte HUNEDOARA LIBERĂ.RO pe FACEBOOK

2 răspunsuri

  1. Cred ca dintre deputatii hunedoreni,doar vreo 2-3,ar scapa daca ar intra DNA-ul in ei!

  2. deveanu@yahoo.com' Profu de mate spune:

    Asa este, poate ar scapa unii, ca nici procurorii si judecatorii nu-s toti usa de biserica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus