Gimnasta Andreea Munteanu a fost premiată luni de Primăria municipiului Deva.

Campioana Devei, Andreea Munteanu a primit din partea Consiliului Local Deva suma de 4.000 de lei, bani care au însoţit o diplomă de excelenţă prin care comunitatea locală recunoaşte meritele sportivei.

Andreea Munteanu, sportivă legitimată la CNS Cetate Deva face parte din lotul naţional al României şi a obţinut medalia de aur la bârnă la Campionatele Europene de Gimnastică de la Montpellier. Sportiva nu a putut participa la şedinţa de luni în care i s-a acordat premiul pentru că se află într-un amplu program de pregătire pentru Campionatele Mondiale. Premiul şi Diploma au fost ridicate de sora geamănă a Andreei Munteanu, Adelina – la rândul ei o gimnastă cu preformanţe notabile.

“O felicităm pe Andreea prin sora ei, Adelina – o campionaă la gimnastică aerobică. Aceşti sportivi îşi răpesc de multe ori din timpul liber pentru a se antrena, pentru a face performanţă, iar noi susţinem performanţa”, a declarat primarul Devei, Petru Mărginean.

La rândul său, directorul Colegiului Naţional Sportiv Cetate din Deva, Adrian Liga, a mulţumit administraţiei locale pentru gest.

“Înseamnă foarte mult pentru Andreea şi pentru familia ei. Deva are 4-5 sportive care se califică pentru lotul naţional, printre ele se află şi Andreea Munteanu care se pregăteşte intens pentru Campionatele Mondiale şi pentru Jocurile Olimpice. Sperăm să vină şi de la aceste competiţii cu medalii de aur”, a declarat Adrian Liga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus