Liderii PNL Hunedoara fac notă discordantă în partid.
Liberalii hunedoreni le recomandă membrilor și simpatizanților să participe la Referendumul pentru familie din data de 7 Octombrie 2018. Liderul organizației județene, Lucian Heiuș spune că opțiunea liberalilor este pentru susținerea familiei întemeiată pe uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie.

„Vineri, 14 Septembrie 2018, în ședința Biroului Politic Județean al PNL Hunedoara, s-a votat în unanimitate susținerea familiei întemeiată pe uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, la Referendumul pentru familie din data de 7 Octombrie 2018. 
Partidul Național Liberal filiala Hunedoara, a fost, este și va fi un susținător important al familiei și al valorilor acesteia, reacționăm ori de câte ori valorile creștine și naționale sunt puse în pericol. 
Pe această cale, Partidul Național Liberal filiala Hunedoara, recomandă tuturor membrilor, simpatizanților și susținătorilor săi, să participe la Referendumul pentru familie din data de 7 Octombrie 2018”, a scris pe contul său de Facebook, deputatul PNL, Lucian Heiuș. 

Șefa TNL zice alta

Pe de altă parte, preşedintele Tinerelui Naţional Liberal, Mara Mareş, îi îndeamnă pe români să nu iasă la Referenumul pentru familie, dorind astfel ca votul să nu facă pragul electoral minim pentru a fi validat. La cea mai recentă conferință de presă a sa, Mara Mareș a avut un astfel de îndemn către brașoveni, potrivit brasovmetropolitan.ro.

„Acest referendum nu are de ce să se întâmple, de aceea vă îndemn şi îi îndemn pe români să nu iasă la vot. Din punctul meu de vedere, acesta este un non-subiect, iar un vot pe acest subiect nu face altceva decât să polarizeze populaţia. Oricum, Codul familiei vorbeşte deja despre căsătoria dintre femeie şi bărbat“, a declarat deputatul Mara Mareş care a încheiat răspicat:

„Îmi doresc din suflet ca nu se atingă pragul de validare a acestui referendum. Oricum, avem deja un referendum făcut şi nepus în aplicare (cel pentru scăderea numărului de parlamentari, n.n). Acum ce facem? Aplicăm legea pe sărite, le punem în aplicare doar pe cele care ce convin?“

Referendumul pentru familie va avea loc pe 7 octombrie. El are la bază o iniţiativă cetăţenească de revizuire a Constituţiei, semnată de 3 milioane de români, potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi, aşa cum se specifică azi în legea spupremă a ţării. Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus