Regulile pentru concursurile de manageri de spitale ar urma să fie schimbate. Ministerul Sănătăţii propune eliminarea restricţiei conform căreia directorii pot fi doar profesori universitari sau medici primari. Un proiect de ordonanţă de urgenţă este discutat miercuri, în şedinţa de guvern.

Este vorba despre actul normativ care modifică Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, potrivit unui comunicat al Executivului.

Dacă OUG va fi adoptată, managerii vor fi obligați să se ocupe exclusiv de spital. Ceea ce înseamnă că vor avea un program de manager între orele 8.00-16.00, iar dacă vor dori să facă intervenții chirurgicale – în cazul în care managerii sunt și medici – o vor putea face după încheierea programului.

Un pas în plus pentru depolitizarea sistemului de management a spitalelor din România ar fi ca aceștia să nu aibă voie să dețină vreo funcție de conducere într-un partid politic.

De asemenea, rudele de până la gradul IV ale managerului nu au voie să ocupe funcții de conducere în niciun spital și nici în serviciul de Ambulanță.

Totodată, în această OUG se mai arată că toate funcțiile de conducere vor fi ocupate prin concurs. Asta înseamnă că șeful de secție, șeful de laborator, șeful medical vor trebui să participe la un concurs pentru ocuparea funcției. În clinicile universitare trebuie să ocupe și funcția de cadru universitar în medicină.

sursa: digi24.ro, alba 24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus