Un inginer din cadrul Registrului Auto Român (RAR) Argeș a fost trimis în judecată, după ce a primit 300 de euro șpagă pentru omologarea unei mașini aduse din Marea Britanie.

Bărbatul a primit mita într-o mască de protecție de la un membru al unui clan interlop din București, scrie Libertatea.

Totul a fost intermediat de proprietarul unui birou de copiat acte din apropierea instituției.

Bărbatul care a depus plângere spune că i s-a cerut mită pentru i se aproba verificarea tehnică a autovehiculului său, un Mercedes Vito înmatriculat în Anglia ale cărui faruri nu corespundeau reglementărilor din România.

Inginerul ceruse 200 de euro pentru acest lucru, iar intermediarul a ridicat apoi suma la 300 de euro, fapt care l-a nemulțumit pe proprietar. Acesta a depus plângere și a fost organizat flagrant.

Proprietarul i-a dat banii intermediarului. Acesta intrat în hala unde se afla inginerul și i-a dat masca, întrebându-l de ce nu poartă mască de protecție. Potrivit procurorilor, funcționarul de la RAR a luat masca și a băgat-o în buzunar, intuind că sunt bani în ea.

„Când a ajuns în birou, inculpatul a susținut că a deschis acea mască și s-a gândit că e ceva în neregulă, că e prea mare suma, astfel că ulterior a aruncat la coșul de gunoi din biroul său atât suma de 200 de euro găsiți în mască, cât și banii personali”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

La percheziție, asupra sa s-au găsit 100 de euro despre care inginerul a spus că îi primise de la un prieten pentru a-i schimba în lei.

Intermediarul care lucra la biroul de copiat acte a fost acuzat de complicitate la luare de mită. În timpul anchetei, acesta a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, iar instanța l-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere

Procesul inginerului RAR, însă, e abia la început.

Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.

sursa: europafm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus