România a reuşit un rezultat istoric în Italia, scor 2-2 şi pare pregătită de Euro.

România a visat frumos la Bologna timp de o repriză. Tricolorii au condus squadra azzurra prin golul lui Stancu, însă energia transmisă de cei peste 4000 de români din tribună părea să nu fie suficientă: în repriza secundă Chiricheş&Co şi-au pierdut busola şi le-au permis lui Marchisio şi Gabbiadini să întoarcă rezultatul. Când nimeni nu se mai aştepta, Florin Andone a smuls un egal la care puţini mai sperau.

Cu doar două victorii obţinute în 16 partide directe cu Italia, România a început excelent partida de la Bologna. Torje a semnat prima ocazie, pentru ca apoi Stancu să îşi treacă în palmares al 6-lea gol la naţională cu o execuţie plasată, în poarta marelui Buffon.

Nu a fost un simplu foc de paie, elevii lui Iordănescu rămânând cerebrali în ciuda faptului că Italia s-a trezit din pumni şi a forţat în ofensivă. Ocaziile foarte clare au lipsit, asta în primul rând intervenţiilor excelente ale lui Raţ şi Tătăruşanu.

S-a intrat la pauză cu un avantaj minim, însă premisele ne erau favorabile. Doar că de la cabine au revenit parcă alte echipe, italienii creându-şi mult mai multe ocazii, pe fondul unor erori în lanţ a defensivei noastre. Golul lui Marchisio din penalty a venit cumva firesc, pentru ca apoi Gabbiadini să dea ceea ce părea la momentul respectiv lovitura de graţie.

Din fericire, greşeala Italiei a fost că a ridicat piciorul de pe acceleraţie. Tricolorii au arătat personalitate şi nu s-au lăsat invitaţi să atace. Au avut o posesie foarte bună pe final, dar ocaziile mari au lipsit de la poarta lui Sirigu. Totuşi, când puţini mai sperau, Florin Andone a înscris primul său gol la naţională. Maxim a executat excelent o lovitură liberă, iar Sirigu a respins slab “capul” lui Chiricheş. Din poziţie ideală, Andone nu avea voie să rateze. Şi nu a făcut-o, reuşind să fie unul dintre artizanii unui rezultat mare.

Cu mai puţin de 7 luni înainte de statul turneului final, România arată în sfârşit că respiră aer european prin fotbalul prestat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus