În mai 1962, un agent al Direcţiei de Informaţii Externe, botezat cu numele de cod Alexandru, s-a întâlnit cu un misterios avocat neamţ în Bucureşti şi au negociat „vânzarea” primei familii de saşi din România către statul german. Pentru 30.000 de mărci (7500 de dolari), familia Hann a părăsit România. Aşa a început operaţiunea Recuperarea 1.

În perioada comunistă, statul german a plătit zeci de milioane de mărci pentru ca saşii din Transilvania să primească vizele cu care puteau ieşi din România comunistă. Între 250.000 şi 400.000 de saşi ar fi beneficiat de vizele contracost plătite de statul german. Cât a câştigat Securitatea în total din acestă afacere este greu de estimat. În 2011, un grup de cercetători CNSAS a publicat o arhivă extinsă cu documente care probează că „vânzarea” saşilor era o operaţiunea controlată de Securitate şi de DIE.

CNSAS a anunţat că a primit şi a realizat o analiza primară a arhivei Fondului Operaţiuni Valutare Speciale – Dunărea, care conţine operaţiunile financiare cu valută ale fostei Securităţii din anii ’50 până în ’89.

Operaţiunile cu valută ale fostei Securităţii au început cu vânzarea saşilor şi a evreilor, a dezvăluit, la Gândul Live, Laura Stancu, director al Direcţiei Arhivă Centrală CNSAS.  „Activitatea de aport valutar special a început prin permisiunea de eliberare de vize pentru anumiţi cetăţeni de origine germană sau evreiască. Aceste informaţii sunt în partea de început a arhivei, recent descretizată. Constatăm că au fost acţiuni diferite – operaţiunile Recuperarea 1, care a cuprins etnicii germani, Recuperarea 2, privind etnicii israelieni şi Recuperarea 3 care a cuprins toate categoriile de persoane”, a precizat Laura Stancu.

Reprezentantul CNSAS a declarat că, din punct de vedere cronologic, primele operaţiuni de acest gen au început cu etnicii evrei. În schimb, în privinţa comercializării saşilor, Laura Stancu a explicat că vizele de plecare erau vândute în funcţie de calificarea persoanei şi că existau patru categorii.

► ”Documentele de acum ne arată că au existat categoriile A, B, C si D. Prima categorie erau oamenii cu studii superioare, medici, ingineri, profesori, categoria B o reprezentau studenţii, C erau muncitorii şi D cei fără ocupaţie sau elevii. Preţurile la nivelul anilor `70 variază între 500 şi 3000 de dolari pentru categoria A”, a declarat Laura Stancu. La nivelul anilor `70 un ”titrat” valora 11.000 de mărci. ”Un titrat însemna un medic sau un inginer”, a explicat Laura Stancu pentru Gândul Live.

►Etnicii germani erau obligaţi să îşi ”doneze” proprietăţile statului român. În plus, după 1982 Germania era obligată să plătească României şi cheltuielile cu şcolarizarea. ”În 1982 se dă publicităţii decretul 402 care este o cheiţă în această acţiune. Prin acest decret se prevede că statul în care emigrau trebuia să plătească statului român cheltuielile cu şcolarizarea şi, totodată, erau obligaţi să lase statului bunurile pe care le deţineau. Toate sumele acestea intră în preţul lor ulterior. Astfel că preţurile lor încep să crească în funcţie de această legislaţie.”

Cine sunt saşii, de unde au venit şi când

Potrivit istoricilor, primele informaţii despre prezenţa saşilor în Transilvania datează din secolul XII. Potrivit menţiunilor din diploma arădeană (1224), regele maghiar Gheza al II-lea „ar fi chemat oaspeţi germani în Transilvania” cu referire la etnicii germani. În secolul al XVIII – lea, Transilvania s-a aflat sub influenţa Imperiului Habsburgic şi, în acestă perioadă, atât în Banat, cât şi în restul judeţelor au fost aduşi colonişti germani. În total, în această perioadă ar fi fost aduse în total aproximativ 120.000 de persoane.

Această populaţie a crescut constant, astfel că în 1900 în Transilvania trăiau peste 580.000 de etnici germani. Istoricul Dumitru Şandru estima că în la începutul anului 1940 pe întreg teritoriul României comunitatea etnicilor germani număra 790.000 persoane.  (sursă: Acţiunea Recuperarea – Florica Dobre, Florian Banu, Luminiţa Banu, Laura Stancu)

Tot în 1940 începe procesul de emigrare a saşilor şi şvabilor. În 1940 Germania şi URSS semnează un acord prin care cetăţenii români de etnie germană pot pleca în Germania, iar în acelaşi an este semnat şi un acord româno-german. Datele prezentate de cercetătorii CNSAS din surse istorice arată că, în baza celor două acorduri, ar fi plecat 150.000 de etnici germani din Basarabia, Bucovina şi Dobrogea.

În 1941, la recensâmânt, în România au fost înregistraţi oficial 542.352 de etnici nemţi. În perioada 1944-1947 a urmat un proces de deportare a etnicilor germani în URSS. Istoricul Dumitru Şandru estimând numărul celor deportaţi la 70-100.000. Încă din această perioadă, emigrarea saşilor şi şvabilor în Germania a devenit extrem de complicată, iar din 1948, după ce comuniştii au preluat puterea în România, a devenit practic imposibilă.

Începuturile migraţiei pe bani a saşilor

Potrivit CNSAS, ceea ce a fost denumit ”Operaţiunea Recuperarea” sub controlul Securităţii comuniste a început în anul 1962. Procedura de emigrare în Germania contra cost a funcţionat şi în perioada 1948-1962, dar era făcută de „samsarii de vize”.

„Concret, diverse persoane din Occident, profitând de deschiderea produsă în a doua jumătate a anilor 1950, au început să facă diverse intervenţii neoficiale la autorităţile române însoţindu-le de mici atenţii, fiind binecunoscut apetitul funcţionarilor pentru bacşiş, peşcheş, şperţ”, notează cercetătorii CNSAS în volumul Operaţiunea Recuperarea.

Această afacere nu a trecut neobservată de către Securitatea comunistă, dar înainte ca aceasta să intre pe fir operaţiunea a fost iniţiată de către Departamentul de Informaţii Externe. În 1962, DIE a constatat că un avocat român, Crăciun Şerbănescu, derula o afacere bănoasă cu avocat neamţ, Garlepp Ewald. Avocatul român rezolva pentru colegul său german cererile de obţinere a vizelor pentru Germania pentru saşii indicaţi de avocatul Garlepp.  În documentele CNSAS, avocatul Şerbănescu este numit agent cu care Direcţia a II-a este în legătură, Direcţia a II-a fiind contraspionajul românesc.

Primul act în care autorităţile vorbesc deschis despre posibilitatea deschiderii unei afaceri al cărei scop era comerţul cu vize pentru saşi sub paravanul serviciului secret este o notă din ianuarie 1962 în care se relatează că Direcţia a II-a a Contraspionaj cere ajutorul DIE pentru aducerea în ţară a sumei de 30.000 mărci. ”Cunoscându-l pe Şerbănescu C. ca pe un om influent, Garlepp l-a rugat să înlesnescă acordarea de vize de ieşire din ţară pentru diverşi cetăţeni. Deşi după – după afirmaţiile tovarăţilor de la Direcţia a II-a Şerbănescu C. nu a înlesnit plecarea din ţară a vreunui element, unor persoane indicate de către Garlepp E. li s-a acordat viză şi au părăsit ţara” , se arată într-un raport secret.

Intră în scenă misteriosul avocat „Alexandru”

Căpitanul Marin Tincu decide să ia iniţiativa şi să ceară şefilor lui permisiunea de a deschide un canal de lucru cu avocatul neamţ.  Ceea ce DIE a şi făcut. Documentele publicate de CNSAS în 2011 arată că serviciul secret a interpus în această afacere un agent propriu căuia i-au dat numele consiprativ Alexandru. Şeful DIE l-a însărcinat pe agentul Alexandru să intermedieze toate negocierile cu avocatul german Ewald Garlepp. Agentul Alexandru era avocatul Roman Porăstău. Cercetătorii CNSAS arată că avocatul a fost recrutat 1959 de către Direcţia Generală a Miliţiei ”pentru a cunoaşte unele deficienţe” din cadrul baroului Bucureşti.

Avocatul era recomandat de Miliţie drept bun profesionist şi cunoscător al mai multor limbi străine. Avocatul a fost ulterior recrutat de DIE pentru operaţiunea de comercializare a vizelor pentru saşi. Roman Porăstău s-a născut în 1902 în comuna Biejani din Polonia, a absolvit Facultata de Drept din Cernăuţi. În 1930 s-a mutat în Bucureşti şi s-a angajat la Ministerul Sănătăţii. În 1954 a demisionat şi a intrat în barou.

Prima negociere: 25-50.000 de mărci pentru o familie de saşi

Agentul ”Alexandru”, adică avocatul născut în Polonia, recrutat de miliţie şi apoi de serviciul secret, a devenit primul negociator al vizelor pentru saşi. La indicaţiile DIE, avocatul a luat legătura cu avocatul neamţ. Cei doi au stabilit o întâlnire pentru mai 1962.  Avocatul a relatat către căpitanul George Ioanid cum a decurs prima negociere cu avocatul neamţ. Redăm câteva pasaje din documentul publicat de către CNSAS în 2011:

„Avocatul dr. Garlepp Ewald domiciliat în Stuttgart RFG este avocat şi reprezentant al Ministerului de Externe din Bonn. Adevăratul scop al vizitei ţării noastre nu este interesul material pentru succesiunile vacante în RFG ai căror moştenitori se află în RPR – în care materie de specialitate dr. Garlepp a afişat, de altfel, prea puţine cunoştinţe şi competenţe profesionale – ci dorinţa şi aflarea anumitor posibilităţi pentru repatrierea cetăţenilor români de origine etnică germană în RFG. […]

Avocatul a fost încântat de această perspectivă de <<colaborare>> întrebându-mă direct, cât ar costa o repatriere per familie, dându-mi de înţes că sumele ar putea varia între 20 şi 50.000 mărci germane. Nu i-am putut şi nici nu am vrut să-i precizez.

L-am întrebat dacă are anumite preferinţe pentru anumite familii la care a răspuns pozitiv. Cerându-i o listă a acestora, mi-a spus că nu o are la el şi nici la hotel, că-mi va trimite neapărat după sosirea lui la Stuttgart, un asemenea tabel. Deocamdată se interesează, e o familie Covaci (de origine etnică germană) care şi-a redobândit numele de Schmidt, amândouă numele,  primul în limba ungară, (secundul în limba germană înseamnă pe româneşte fierar).

Şi-a manifestat oarecum dilema în care se afla în privinţa colaborării mele în materia repatrierilor, deoarece el lucrează de mult timp cu un oarecare avocat Şerbănescu Crăciun, care să nu se mai simtă şifonat de concurenţa mea. L-am liniştit, asigurându-l că nimeni nu va afla acest lucru.

Omul s-a declarat foarte satisfăcut şi a ciocnit un păhărel de lichior pentru <<colaborarea noastră> şi aportul din parte-ne pentru <<convieţuirea paşnică>> între patriile noastre. (Sursă: Acţiunea Recuperarea – Florica Dobre, Florian Banu, Luminiţa Banu, Laura Stancu )

Prima tranzacţie finalizată: 30.000 de mărci pentru familia Hann Albert

După această discuţie dintre agentul Alexandru şi avocatul german a urmat şi prima repatriere supervizată de DIE şi pentru care statul a încasat suma de 30.000 de mărci germane, adică 7.500 de dolari la acea vreme. Astfel, agentul Alexandru a primit de la omologul său german numele lui Hann Albert şi a familiei sale, soţie şi doi copii. Hann Albert era un etnic german din Sibiu, însă biografia sa era una destul de încărcată. Născut în comuna Iacobeni din Braşov în 1914, Hann Albert a activat în Grupul Etnic German, oganizaţie a saşilor. Potrivit datelor CNSAS, a ajuns chiar şi ajutor de primar în Sighişoara.

În 1944 a fost arestat şi internat administrativ în lagărul de la Târgu Jiu, apoi în 1945 a fost deportat în URSS. S-a întors în 1949 din Rusia, dar în 1950 este din nou internat într-o colonie de muncă până în 1954. Fratele său fugise din ţară în 1949. În urma intervenţiei DIE, autorităţile din România aprobă viza de plecare în Germania pentru Hann şi familia sa. Un document al Ministerului de Interne arată că referatul pentru aprobarea vizei de ieşire din ţară este semnat chiar de către ministrul de Interne de la acea vreme, Alexandru Drăghici.

Primele rezultate. Noiembrie 1962: şase familii ”repatriate” cotra 39.700 dolari

Un raport al Direcţiei a I a Securităţii din noiembrie 1962 arăta că afacerea comercializării vizelor pentru saşi era profitabilă. Încă nu exista un mercurial negociat pentru categoriile de saşi. Raportul reţine că statul a încasat 39.750 dolari pentru şase familii. ”Pe baza aprobărilor conducerii MAI până în prezent au plecat din ţară în RFG un număr de şase familii pentru care s-a încasat suma de 39.750 de dolari SUA. De asemenea, mai sunt aprobate două familii pentru care se vor încasa 11.000 dolari SUA”, se arată în nota publicată de cercetărorii CSNSAS.

În aceeaşi document Securitatea susţinea că deţine materiale care ar duce la concluzia că avocatul Garlepp Ewald ar fi fost în subordinea Ministerului Afacerilor Externe din Germania şi în legătură cu serviciile secrete germane. Securiştii au mai notat însă şi că banii pentru răscumpărarea saşilor veneau direct din bugetul statul german. 

”Din materialele informative pe care le deţinem rezultă că avocatul Garlepp lucrează din însărcinarea Ministerului Afacerilor Externe din RFG şi are legături şi cu GEHKEN. După cum declară el sumele pe care le oferă pentru persoanele a căror plecare în RFG o solicită le primeşte de la Guvernul RFG, de la unele asociaţii catolice evanghelice, de la Crucea Roşie şi o pare de la rudele persoanelor solicitante”, se arată în nota Securităţii.

Din document se mai deduce şi că avocatul neamţ a cerut oficializarea acestui negoţ, însă această solicitare a fost respinsă. Documentul notează că toate sumele de bani erau depuse la Banca Naţională într-un cont deschis pe numele agentului Alexandru şi că apoi banii erau viraţi în conturile Întreprinderii MAŞINIMPORT.

Între 250.000 şi 400.000 de saşi vânduţi

Directorul CNSAS spune că nu există o contabilitate fixă, bătută în cuie, a numărului de saşi care au plecat din România folosind vize pentru care statul german a plătit. Totuşi, estimarea CNSAS spune că ar fi vorba de 250.000 de etnici germani din România care au primit vize de plecare contra cost. În schimb estimările din Germania vorbesc despre 400.000 de persoane. ”După anii `70 au apărut listele şi evidenţele stricte. Noi nu am luat fiecare înţelegere în parte să facem un calcul. Negocierile şi înţelegerile confidenţiale sunt pe o perioadă mai lungă în sensul că nu se mai discuta de unul sau două cazuri, ci de liste întregi pe care statul român era obligat să le onoreze înt-o perioadă de trei sau cinci ani. Listele acestea nu le-am contorizat pe toate. Din estimările noastre ar fi undeva la 250.000 de oameni. O statistică a presei germane se spune că ar 400.000 de oameni. Cert este că nu suntem la cifra de 1 milion de oameni avansată de către Pacepa. Practic nu existau atâţia etnici”, a declarat Laura Stancu

Cât a câştigat statul român

Câte zeci sau stte de milioane de mărci a câştigat statul român din comercializarea de vize este greu de estimat. Laura Stancu de la CNSAS spune că, dincolo de banii cash care intrau în ţară, România a primit şi alte beneficii. ”Mă feresc să dau o cifră pentru că din punct de vedere al omului de arhivă nu e bine să ne hazardăm în cifre. Statul român a beneficiat şi de alte lucruri de pe urma acestei operaţiuni. Spre exemplu, în contul unei liste cu etnici germani statul român a primit aparatură de tehnică operativă. Un stat democratic a trimis unui stat comunist aparatură prin care practic dizidenţii no;tri erau urmăriţi li se ascultau telefoanele”, a declarat Laura Stancu la Gândul Live.

Pe lista de doleanţe ale României era şi o utilitară cinematografică utilizată de nemţi în campaniile electorale. În plus, Securitatea negocia şi împrumuturi în valută acordate de Germania în condiţii foarte avantajoase.

”Un alt episod este cel privind o caravană cinematografică. Statul român a cerut o utilitară Mercedes care să fie dotată cu aparatură de citit microfilme, cu difuzoare, boxe care să fie motate pe maşină. Partea germană a spus că au o asemenea maşină pe care o folosesc în campaniile electorale, dar că specialiştii sunt cei de la Volkswagen. Totuşi partea română a spus: Noi vrem un Mercedes chiar dacă durează mai mult fabricarea lui. Apoi statul a beneficiat de împrumuturi cu dobândă avantajoasă. Ofiţerii de securitate negociau astfel de împrumuturi”

gândul va continua serialul vânzării saşilor din România în perioada comunistă, într-un nou proiect de recuperare a istoriei recente.

SURSA: gandul.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus