România exportă luni dimineaţă peste 600 de MW de electricitate, în contextul în care jumătate din producţia naţională provine din surse regenerabile, potrivit datelor Transelectrica, analizate de AGERPRES.

Astfel, la ora 11:30, consumul ţării era de 7.193 MW, producţia – 7.860 MW, diferenţa de 668 MW reprezentând exporturi.

Principalele surse de producţie sunt cele regenerabile, care asigurau, la ora menţionată, 51% din producţia naţională.

Turbinele eoliene sunt pe primul loc, generând 1.849 MW, adică 23,98% din total, urmate de hidrocentrale – 1.718 MW (22,28% din total), în timp ce panourile fotovoltaice asigură 339 MW (4,40%), iar biomasa – 56 MW (0,7%).

Sursele clasice sunt cele nucleare – 1.345 MW (17,44%), cărbune – 1.257 MW (16,3%) şi hidrocarburile – 1.147 MW (14,87%).

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus