Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a lansat recent aplicaţia pentru telefoane mobile "Apel 112", care permite transmiterea coordonatelor geografice ale apelantului la momentul iniţierii apelului de urgenţă către Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 (SNUAU), informează joi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Aplicaţia “Apel 112” permite transmiterea localizării apelanţilor la 112 atunci când apelul de urgenţă este generat din reţeaua proprie de telefonie mobilă, potrivit sursei. Utilizarea aplicaţiei presupune activarea serviciilor de date şi a funcţiei de localizare a telefonului mobil. Aplicaţia este gratuită şi poate fi descărcată şi instalată pe telefonul mobil din Google Play sau App Store, fiind compatibilă cu telefoanele mobile cu sistem de operare Android sau iOS.

Chiar dacă aplicaţia este instalată şi activă, aceasta nu va transmite automat localizarea dacă numărul de telefon nu aparţine unui operator mobil din România, dacă nu există acoperire a operatorului care deţine numărul de telefon şi nici dacă telefonul este în roaming.

În aceste situaţii, utilizatorii aplicaţiei care apelează numărul de urgenţă 112 pot transmite verbal coordonatele geografice de localizare, deoarece utilizatorii pot vizualiza coordonatele locaţiei atunci când accesează aplicaţia “Apel 112”.

Serviciul 112 este numărul unic european de urgenţă pentru alertarea Poliţiei, Ambulanţei, SMURD-ului, Pompierilor şi Jandarmilor şi poate fi apelat, în condiţiile în care există o urgenţă, chiar şi atunci când utilizatorul nu are semnal la telefonul mobil în reţeaua proprie. ANCOM elaborează reglementări prin care se stabilesc condiţiile tehnice şi economice referitoare la realizarea comunicaţiilor către Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, în scopul furnizării către cetăţeni a serviciului de urgenţă 112. Aceste reglementări sunt realizate în acord cu prevederile cadrului legislativ european.

La finalul anului 2016, ANCOM a emis o decizie care impune în sarcina furnizorilor de reţele publice mobile de telefonie de a lua toate măsurile necesare pentru a permite transmiterea de către echipamentul terminal către administratorul SNUAU în maxim 20 de secunde de la momentul iniţierii apelului, a informaţiei de localizare, respectiv latitudinea şi longitudinea poziţiei geografice în care se află echipamentul terminal al apelantului, cel puţin pentru apelurile de urgenţă 112 iniţiate de pe terminale mobile care au capabilităţile necesare.

Persoanele cu deficienţe de auz şi/sau vorbire au la dispoziţie serviciul SMS 113 pentru a anunţa situaţiile de urgenţă prin SMS. Funcţionarea Serviciului 113 este posibilă doar după înregistrarea beneficiarilor cu dizabilităţi de auz şi/sau de vorbire în baza de date a SNUAU şi a numărului de telefon mobil pe care îl folosesc pentru anunţarea urgenţelor către operatorii Sistemului 112.

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus